O declaraţie uluitoare care va produce consecinţe globale a fost rostită de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate. Acesta a declarat că ‘trăim sfârşitul dominaţiei americane’. Afirmația a fost făcută în contextul schimbărilor generate de criza Covid-19 pe plan mondial.
„Analiştii vorbesc de mult timp de apusul unui sistem mondial condus de SUA şi despre apariţia unui secol asiatic. Este ceea ce e pe cale să se producă sub ochii noştri…Trăim într-o lume care nu mai are lider în care Asia ocupă din ce în ce mai mult loc la nivelul economiei, securităţii şi tehnologiei. Dacă secolul XXU va fi „secolul asiatic” aşa cum secolul XX a fost „secolul american”, putem constata că factorul de schimbare l-a constituit pandemia. Nevoia de cooperare multilaterală n-a fost niciodată mai mare….Într-adevăr, este prima mare criză în timpul căreia SUA să nu preia copmanda reacţiei pe plan internaţional. Poate nici nu-şi mai doresc asta, dar constatăm peste tot tensiuni în creştere…Presiunea de a alege o tabără este din ce în ce mai importantă. În calitatea noastră de Uniune Europeană, trebuie să dăm prioritate valorilor noastre şi să evităm să fim instrumentalizaţi de unul sau altul”, a spus acesta, potrivit Adevărul.
La mijloc între cei doi mari actori, UE are o sarcină deosebit de dificilă. Reprezentanții Bruxellesului trebuie să gestioneze unul dintre efectele evidente ale pandemiei. Și anume, descoperirea faptului că liderii au conştientizat că „modelul globalizării se află sub presiune. Iar lumea riscă să devină mai puţin liberă, mai puţin prosperă, mai inegală şi mai fragmentată”.
Comentează pe FACEBOOK