luni 9 decembrie 2024

Cum să te ferești de fraude online de Black Friday și unde reclami probleme cu livrarea unor produse – Recomandările ANCOM

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

HotNews.ro

În contextul în care mediul online este din ce în ce mai expus fraudelor, mai ales în perioada Black Friday, Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) și Directoratul Național de Securitate Cibernetică au recomandat luni cumpărătorilor să acceseze scamadviser.com pentru a verifica dacă magazinul online este real și dacă produsele vândute sunt autentice.

În plus, ANCOM atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale (de exemplu, numărul cardului bancar) necesare livrării unui colet.

Dacă utilizatorul a fost victima unei înșelăciuni sau a dat curs unui astfel de mesaj este necesar să informeze furnizorul de servicii poștale și să se adreseze organelor de poliție pentru începerea investigațiilor.

În plus, în cazul bunurilor expediate prin serviciul contra ramburs, ANCOM recomandă ca înainte de achitarea sumei de bani solicitate, destinatarii care primesc coletul să se asigure că ei sau un alt membru al familiei au făcut o astfel de comandă online.

Recomandări privind livrarea produselor achiziționate online de Black Friday

Volumul crescut de achiziții de diverse produse din perioada Black Friday are un impact semnificativ asupra activității de curierat din România. În aceasta perioadă, având în vedere numărul mare de comenzi, este posibilă apariția unor întârzieri la livrarea coletelor sau a deteriorării sau pierderii acestora în timpul transportului.  
Atunci când fac comenzi online, utilizatorii ar trebui să acorde o atenție sporită ofertelor propuse de comercianți și să verifice următoarele aspecte:

opțiunile de livrare oferite de magazinul online. Utilizatorii pot lua în calcul să solicite servicii suplimentare de siguranță, cum ar fi serviciul cu deschidere la livrare sau serviciul de trimitere cu valoare declarată;

modalitățile de livrare a bunului (la adresă, la un punct de lucru al furnizorului sau la un sistem automat de livrare – locker, easybox, pachetomat, cutie pentru colete sau casete de expediere a coletelor);

modalitățile de plată a bunului la livrare (numerar sau POS);

termenul de livrare, care poate fi mai mare decât în alte perioade ale anului;

dacă se oferă livrarea la ușă a unor produse voluminoase (mobilă, electrocasnice etc.). Livrarea bunurilor cu o greutate mai mare de 31,5 kg nu reprezintă prestarea unui serviciu poștal, ci a unui serviciu de transport marfă;

dacă ambalajul coletului livrat prezintă urme de deteriorare, caz în care se poate solicita întocmirea unui document în care să fie specificată starea ambalajului sau se poate refuza coletul;

identitatea expeditorului, în special în cazul în care contravaloarea bunurilor este achitată furnizorului de servicii poștale (bunuri expediate prin serviciul contra ramburs).

Cum și unde reclami problemele cu livrarea produselor

În situațiile în care întâmpină probleme legate de livrarea unor produse comandate online, este necesar și eficient ca utilizatorii să se adreseze, în primul rând, magazinului online.

Mai multe detalii despre livrarea comenzilor online sunt disponibile aici.

În lipsa unei soluționări amiabile de către magazinul online, consumatorii se pot adresa:

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor  – în cazul în care comerciantul este situat pe teritoriul României;

reprezentantului local al Centrului European al Consumatorilor, în cazul unui comerciant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

În cazul unui comerciant dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, soluționarea reclamațiilor se desfășoară conform mențiunilor de pe site-ul comerciantului respectiv.

Pentru orice reclamație ulterioară este important ca utilizatorii să păstreze toate documentele care pot dovedi achiziția făcută (factură, bon fiscal, formularul de livrare etc.).

ANCOM nu poate impune furnizorului de servicii poștale implicat în livrare să reia livrarea coletului returnat, fără costuri de expediere, sau să ofere eventuale despăgubiri ca urmare a modului în care a gestionat expedierea acestuia.

Autoritatea poate însă analiza și, după caz, sancționa conduita furnizorului implicat în livrarea bunului din perspectiva legislației din domeniul serviciilor poștale. Astfel de încălcări pot fi semnalate Autorității aici.

Sursa foto: Dreamstime.com

Read More

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro