Un raport al Curții de Conturi prezintă nereguli grave la mai multe instituții ale statului, unde salariile au fost mărite peste măsură și s-au făcut decontări ilegale de milioane de lei.
S-au decontat incluiv parfumuri, băuturi alcoolice şi chiar iaurturi şi banane.
În total, Curtea de Conturi a descoperit prejudicii de 268 de milioane de lei după ce a verificat 3.620 de instituții publice și companii de stat, scrie Adevărul.
Între instituțiile care au dat tunuri la bugetul statului sunt:
Institutului de Cercetare Informatică Bucureşti: prejudiciu 2,3 milioane lei.
Aici s-au majorat ilegal salariile și s-au decontat „băuturi alcoolice, parfumuri, produse alimentare achiziţionate zilnic (covrigi, pizza, iaurt, banane, pâine, bere, ba chiar şi meniul zilei)“.
În perioada auditată ( 2015 – 2017), directori generali ai Institutului au fost prof. dr. ing. Doina Banciu şi prof. dr. Decebal Popescu.
Ministerul Turismului – Nu s-a respectat grila de salarizare. Mai mult, 10 dintre persoanele detaşate în instituţie primind drepturi de natură salarială în sumă de 267.000 lei, în plus faţă de nivelul salariului de bază.
În perioada auditată, ministru al turismului era Bogdan Trif, membru PSD.
În urma verificărilor, Curtea a sesizat organele de cercetare penală în 39 de cazuri, printre care achiziţii fictive prin falsificarea documentelor, sustragerea unor sume plătite de cetăţeni în contul impozitelor şi taxelor locale, retragerea de sume din trezorerie mai mari decât cele care trebuiau achitate conform statelor de plată, dar şi însuşirea în interes personal de fonduri publice din bugetele unor şcoli.
ANAF – Fiscul se face că plouă la faptul că anumiţi contribuabili nu declară toate taxele, nu face verificări în cazuri sesizate şi ignoră reclamaţiile de evaziune şi fraudă fiscală. Acestea sunt doar câteva din neregulile găsite la această instituție.
În perioada auditată, preşedinţi ai ANAF au fost Mirela Călugăreanu şi Ionuţ Mişa.
Autoritatea Naţionale de Reglementare în Energie – Angajații şi-au decontat ajutoare de pensionare şi ore suplimentare, deşi legea nu permitea acest lucru. Prejudiciul este de circa 6,5 milioane de lei.
CNAIR – n-a plătit la scadenţă o factură pentru Centura Braşovului, veniturile instituţiei au fost executate silit pentru suma de 2,2 milioane lei.
Secretariatul General al Guvernului – Angajați plătiți să stea degeaba. Prejudiciu 217 mii lei.
Ministerul Afacerilor Externe – La MAE s-au cheltuit 85 de mii de lei pentru amenajarea unui spațiu verde… în luna decembrie 2018.
Comentează pe FACEBOOK