Prezent în studioul de la RFI România, candidatul PSD la primăria generală a Capitalei, Daniel Băluță, a fost întrebat ce părere are de faptul că ”Nicușor Dan îl susține pe față pe Cătălin Drulă, după ce a participat la evenimentul de lansare a candidaturii acestuia”.
”Și eu mă simt la fel de susținut de președintele Nicușor Dan, cum, sunt convins, că și ceilalți contracandidați se simt susținuți de președintele Nicușor Dan. Nu simt nevoia să vină cineva să spună explicit acest lucru. Mă simt susținut, pentru că, de-a lungul timpului, relația pe care am avut-o cu Primăria Municipiului București, când domnul Nicușor Dan era primarul Capitalei, a avut ca efect o colaborare, care a dus la obținerea unor rezultate notabile. Grație acestei colaborări, Sectorul 4 a reușit să facă nodul intermodal de la stația de metrou Eroii Revoluției, a reușit să dea drumul lucrărilor de la Planșeul Unirii, am reușit să facem expropieri pentru școală, grădiniță și creșă, pentru extinderea unui parc. Această colaborare și cooperare are la bază susținerea unor idei, respectiv a unor proiecte. Iar proiectele pe care le-am făcut în Sectorul 4 n-ar fdi fost posibile fără susținerea primarului general. Așadar, această percepție nu este una care să mă deranjeze în vreun fel pentru că, de facto, toate aceste lucrări s-au făcut cu susținerea primarului general”, a răspuns edilul Sectorului 4.
Daniel Băluță a avut puterea să recunoască meritele președintelui Nicușor Dan, deși, acum câteva luni, spunea de acesta că ”este un impostor”. ”Domnul Nicușor dan este președintele României, a fost votat de 6 milioane de români. Ca atare, ca orice om normal și rațional, respect votul concetățenilor mei și respect instituția președintelui României”!
Despre punerea în aplicare a referendumurilor lui Nicușor: ” Voința oamenilor este suverană și trebuie implementată”
”Dacă respectați votul cetățenilor români, care l-au votat pe Nicușor Dan, înseamnă că respectați și votul bucureștenilor care au participat la acele două referendumuri propuse de fostul primar Nicușor Dan. Cu alte cuvinte, veți susține punerea în aplicare a referendumurilor dacă veți ajunge primar general”? ”Și în calitate de sector, și în calitate de cetățean al Bucureștiului și în calitate de român nu este opțională voința populară. Filozofia mea de viață și modul în care am fost educat de familia mea, și de societate mă determină să mă simt obligat să implementez lucrurile pe care oamenii și le doresc. Guvernarea pentru un oraș are legătură cu oamenii, iar voința oamenilor trebuie respectată. Voința oamenilor este suverană și trebuie implementată, indiferent dacă ne face plăcere sau nu”, a explicat actualul primar al Sectorului 4.
”Soluția nu este desființarea sectoarelor, ci generarea unui dialog constructiv”
”Vă doriți desființarea sectoarelor? Dacă ajungeți primar general vă doriți să rămână aceeași structură administrativă a Capitalei, pentru că sunt multe situații aberante care apar”?, a mai fost întrebat Daniel Băluță. ”Toate lucrurile acestea pot fi surmontate prin colaborare, prin dialog, lucrul acesta l-am dovedit deja. Nu ar fi fost posibil să lucrăm la intersecția de la Eroii Revoluției și dacă nu am fi cooperat cu colegii noștri de la Sectorul 5, respectiv cu cei de la Primăria Municipiului București. De aceea, soluția unei astfel de probleme nu este desființarea sectoarelor, ci generarea unui dialog constructiv, transparent în interesul oamenilor. Este o problemă în profesionalismul celor aleși, nu e o problemă în lege”, a declarat Daniel Băluță.
Comentează pe FACEBOOK













