Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 20 octombrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.
Decizia cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor, amânată
La finalul şedinţei de miercuri, CCR a anunţat amânarea mai multor decizii, până în 20 octombrie.
Este vorba despre:
- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr.267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în faza unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului Palatul Parlamentului
- Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Curtea a respins Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblu său, precum şi a dispoziţiilor art.I pct. 5 şi 6, art.III alin.(3), art.IV alin.(1) şi art.V alin.(1) şi (2) din lege, scrie News.ro.
Nicolae Vlahu (senator AUR): CCR, sub presiunea politică a coaliției
„Curtea Constituțională a României a amânat pentru a doua oară pronunțarea deciziei privind legea pensiilor magistraților și așa-numitul „pachet 2 de măsuri fiscale”. Este fără precedent ca o instituție chemată să asigure ordinea constituțională să tergiverseze deliberat o decizie atât de importantă, la aproape două luni de la adoptarea legii.
Această situație confirmă ceea ce AUR denunță de ani de zile: România este condusă de o coaliție care a capturat toate instituțiile statului, transformându-le în unelte politice. De la Parlament și Guvern până la Curtea Constituțională, totul este blocat sau amânat atunci când interesele partidelor aflate la putere sunt puse în joc.
Nu este prima dată când vedem presiuni directe asupra CCR. În urmă cu doar câteva luni, Dominik Fritz, primarul USR de la Timișoara, declara public că „le reamintește judecătorilor CCR că au fost numiți de coaliția de guvernare”. O afirmație gravă, care echivalează cu un avertisment politic adresat unei instanțe constituționale. De atunci, tăcerea Curții a devenit complicitate.
Românii asistă neputincioși la o degradare totală a statului: legi făcute pe genunchi, instituții care se protejează între ele, o justiție politizată și un guvern care își salvează clientelele prin blocaje administrative și decizii întârziate.
Când Curtea devine o anexă a puterii politice, Constituția încetează să mai aibă valoare, iar democrația devine o formă fără fond”, a declarat Nicolae Vlahu, senator AUR.
Comentează pe FACEBOOK













