Dialog halucinant între un preot şi o minoră în biserică. Un preot care slujeşte în comuna Curcani este acuzat de comportament indecent faţă de o minoră. ‘Omul Domnului’ a fost înregistrat când îşi delcara dragostea pentru fata în vârstă de 14 ani, transmite Digi24.
Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu!
Copilă: Am auzit, da!
Preot: Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis.
Copilă: A, nu!
Preot: Ba da!
Copilă: Nu!
Preot: Ba da, voiai să zici ceva.
Copilă: Nu voiam!
Preot: Sigur?
Copilă: Sigur!
Aceasta este conversația pe care preotul paroh din Curcani a avut-o cu o copilă de școală generală din comună chiar la sfânta spovedanie, înainte de Paște.
Minora i-a povestit păţania mamei sale care a alertat Poliţia, prin apel la 112. Cazul a fost adus şi la cunoştinţa Episcopiei Soloboziei şi Călăraşilor. De asemenea, Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Comentează pe FACEBOOK














