Ioana Constantin a anunțat că demisionează din PMP, ca urmare a „discuțiilor neasumate” cu PNL. Mai exact, decizia vine după ce Consiliul Național a PMP s-a întâlnit sâmbătă, 13 noiembrie, într-o ședință, la care a discutat despre o posibilă fuziune cu PNL.
„Mulțumesc pentru tot, PMP! A fost o mare onoare și un drum extraordinar! Demisionez astăzi din funcția de Vicepreședinte PMP, dar și din partid. Am reprezentat cu multă onoare acest partid. A fost o onoare să candidez de două ori alături de Președintele Traian Basescu și să fac o echipa exceptionala cu Eugen Tomac si Marius Pascan. (…)
Cred că declarațiile și acțiunile contradictorii din spațiul public cu privire la o eventuală apropiere a Partidului Mișcarea Populară de partide extremiste și pro-rusești cum este AUR, dar și discuțiile neasumate privind PNL au pus partidul într-o situație delicată, inacceptabilă atât în raport cu electoratul și membrii, precum și în raport cu presa și cu alte forțe politice”, a explicat Ioana Constantin pe Facebook.
Comentează pe FACEBOOK