duminică 1 februarie 2026

Denise Rifai, „antrenoarea” lui Ciucă. ‘Mă învăța cum să răspund la întrebări’

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Realizatoarea TV Denise Rifai a fost „antrenoarea” fostului șef PNL Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Cursul s-a desfășurat la sediul din Modrogan și în biroul președintelui Senatului României, arată site-ul de investigații Snoop.

 

Ciucă: Denise Rifai mă învăța cum să răspund la întrebări. Cred că a fost pro bono

 

Fostul președinte PNL susține că nu știe dacă s-a plătit pentru „trainingul cu Denise Rifai”, dar crede că totul a fost „pro bono”.

„Nu știu cum a fost partea de finanțare pentru că nu am avut vreo legătură cu această chestie. A fost echipa de campanie, nu am discutat cu dumneaei această chestiune. A fost un training despre cum să mă prezint în spațiul public și la emisiuni”, a declarat Nicolae Ciucă, fost președinte PNL și candidat la prezidențiale, pentru site-ul de investigații Snoop.ro.

Liderul PNL susține că nu își mai aduce aminte exact cât a durat colaborarea, dar o încadrează între „trei săptămâni și maxim o lună”.

Pregătirea s-a desfășurat la sediul PNL, dar și în alte locuri, continuă Nicolae Ciucă în relatarea pentru Snoop.ro, care precizează că Denise Rifai nu a avut un „rol determinant în campania sa”.

„Mă învăța cum să răspund la o întrebare, cum să stau în fața camerelor, cum să reacționez la anumite situații în spațiul public”, a explicat fostul lider PNL 

 

Rifai: Nu am fost trainer, am dat sfaturi, sugestii fără plată

 

La rândul ei, Denise Rifai a declarat că nu a fost trainerul lui Nicolae Ciucă, dar admite că a dat sfaturi în „calitate de jurnalist”.

„Sunt jurnalist care face emisiuni politice, mă întâlnesc frecvent cu politicieni. Am făcut emisiuni cu candidații la prezidențiale, m-am întâlnit cu toți. Unii mi-au cerut sfaturi cum să vorbească mai bine în public și le-am făcut unele sugestii în mod dezinteresat și fără niciun fel de plată, să fie foarte clar. Nu m-am întâlnit doar cu domnul Ciucă, cu asta mă ocup, sunt jurnalist, mă întâlnesc cu politicieni. M-am întâlnit cu toți cei care au candidat la președinția României, dar nu am fost trainer”, a fost poziția lui Denise Rifai pentru site-ul de investigații Snoop.ro.

Potrivit dialogului purtat cu Denise Rifai, jurnalista insistă că nu a existat o „relație contractuală”.

„Dacă eram trainer, aveam o relație contractuală. Tot ce am făcut a fost să dau sfaturi cum să vorbească mai bine publicului, atât. În rest, nu am fost trainerul niciunui candidat la prezidențiale”, a precizat Denise Rifai.

A adăugat că sfaturile sale au fost pro bono.

„Dacă mi-a fost cerută părerea, mi-am exprimat o părere. Nu am fost angajată să fiu trainer”, a concluzionat colaborarea cu Nicolae Ciucă.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro