Depresia este considerată a fi cea mai frecventă suferință la nivel mondial. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 350 de milioane de oameni suferă de depresie la nivel global,care este cauza a peste 800.000 de sinucideri în fiecare an.Depresia este o tulburare afectivă care se caracterizează printr-o stare de tristețe accentuată, dispoziție de vid interior, asociată cu schimbări somatice și comportamentale.
De ce apare depresia
Solicitările și rolurile noastre s-au schimbat mult de-a lungul anilor, iar nevoia de a avea un sens în viață, atunci când lucrurile se întâmplă repede și sunt la îndemâna noastră, este cu greu satisfăcută – paradoxal, întrucât avem tendința să credem că, dacă nimic nu ne lipsește, atunci suntem fericiți.
Dacă înainte oamenii se odihneau după o zi grea, iar iarna activitățile erau reduse și exista timp pentru reîncărcarea bateriilor,in prezent munca fizică de atunci a fost înlocuită cu munca intelectuală de acum, care este foarte solicitantă și mult mai puțin palpabilă.
Societatea impune anumite standarde și rețete cam în tot ceea ce facem, iar neadaptarea la ele sau dificultatea în a ține pasul cu ele, atrage după sine o senzație de neadaptare, de gol, de lipsă de sens.
Ceea ce este îngrijorător este faptul că tot mai mulţi tineri sunt depresivi. Au ambiţii mari, îşi doresc mult şi repede, iar dacă nu obţin rezultatul dorit atunci dezamăgirea este uriaşă.
Depresia apare în urma unor frustări şi probleme. Nu toţi oamenii reacţionează la fel în faţa obstacolelor.
De exemplu problemele financiare cu care se confruntă multă lume. Unii oamenii le iau aşa cum vin, se luptă, fac economii, reuşesc să treacă peste ele.
Alţii accentuează problema, practic exagerează consecinţele ei şi atunci par să nu mai găsească nicio soluţie.Încercând să întrunim multele așteptări, ajungem să uităm de noi, de cine suntem cu adevărat.
Depresia pare că apare brusc: pur și simplu nu m-am mai putut ridica din pat. Însă nu e deloc așa. Ea se instalează treptat, dar fiind prinși în ceea ce facem și încercând să ținem pasul, uităm de noi și ca atare nu dăm importanță micilor simptome.
Oamenii se străduiesc să pară ceea ce nu sunt, afișează un zâmbet fals atunci când suferă, pentru că social nu suntem încurajați să ne manifestăm sentimentele reale, să plângem, să fim furioși sau triști.
Fericirea programată, de suprafață nu ajută deloc. Din contra agraveaza, și la un moment dat, ajungem să ne mințim atât de bine, încât nu mai putem vedea primele simptome ale depresiei.
Sunt situații în care depresia apare în urma unei traume – moartea unei persoane dragi, abuz fizic, abuz sexual, participarea ca martor la un act de violență etc.
Abia când lucrurile se agravează, persoanele apelează la ajutor de specialitate sau sunt indrumate spre el de către cei din jur.
Primele simptome ale depresiei
– O tristețe persistentă, asociată cu o stare de gol interior
– Dificultate în a mai vedea în viitor, chiar și în viitorul apropiat,lipsă de valoare și sentimente de vină
– Pierderea interesului pentru activitățile care până nu demult erau considerate plăcute
– Oboseală și dificultate de a face orice, chiar și activități simple, dificultate în a lua decizii ș indiferență
– Tulburări de somn, insomnie, scăderea sau creșterea în greutate
– Gânduri legate de moarte, planuri pentru suicid sau chiar tentative, iritabilitate
– Simptome fizice care nu răspund la tratamente (dureri de cap, tulburări digestive, dureri fără o cauză anume).
Toate aceste simptome care depășesc o perioadă de 2-3 săptămâni pot indica faptul că persoana suferă de depresie.
Tratament si solutii
În cazul unei depresii, persoanele care pot oferi ajutor real sunt medicul psihiatru și psihoterapeutul, deopotrivă.Netrată la timp sau necorespunzător, depresia recidivează, uneori mai în forță decât prima oară.
Depresia se poate trata. Importantă este perseverența, intervenția cât mai timpurie și aflarea cauzelor din spatele ei, rezolvarea lor sau învățarea de a le gestiona altfel pe viitor.
Specialistii in domeniu, trag un semnal de alarmă și spun că nu există o soluție sau rețetă miraculoasă pentru a „vindeca” pe cineva de depresie.
Însă este foarte important să înțelegi că dacă simptomele unei depresii persistă pe o perioadă de minimum 2-3 luni, este cu siguranță nevoie de ajutor specializat.
Pe lângă medicul psihiatru și psihoterapeutul, de un real ajutor în acest caz sunt activitățile de relaxare, exercițiile fizice și grupurile de suport, unde persoane cu aceeași dificultate lucrează împreună și se susțin pentru ca schimbarea să aibă loc într-un mod sănătos.
Comentează pe FACEBOOK