Utilizarea vaccinului anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, a fost autorizat vineri de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Astfel, acesta devine primul vaccin autorizat pentru a fi administrat adolescenţilor din Uniunea Europeană.
Diana Șoșoacă a reacţionat și le cere părinților să nu își vaccineze copii, cerând oprirea campaniei de vaccinare în rândul minorilor. Aceasta susţine că vaccinarea copiilor încalcă atât Constituția, cât și Convenția de la Oviedo.
”Cea mai gravă problemă, în acest moment, este vaccinarea copiilor și HG 550 care încalcă Constituția României și Convenția de la Oviedo, condiționând viața normală de acte medicale precum vaccinarea și testarea. S-a dat un raport prin care 80% dintre adolescenții vaccinați au suferit efecte adverse grave, majore. Militez pentru oprirea vaccinării și solicit tuturor părinților să nu își ducă copiii la vaccinare.”, a spus aceasta la România TV.
Pe de altă parte, Marco Cavaleri, responsabil de strategia de vaccinare din cadrul EMA, a declarat, cu prilejul unei conferinţe de presă că vaccinul este ”bine tolerat” de tineri şi nu există ”îngrijorări majore” referitoare la eventuale efecte secundare.
Comentează pe FACEBOOK













