Dobânda cheie, redusă! BNR, avertisment privind criza COVID

Dobânda cheie, redusă! BNR, avertisment privind criza COVID

BNR reduce rata dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an. Totodată, economiștii spun că incertitudinile asociate perspectivei inflaţiei sunt neobişnuit de înalte, dată fiind criza generată de Covid-19.

Specialiștii BNR vorbesc despre un şoc economic pe plan naţional şi la nivel global, dar şi modificări ale comportamentului de consum.

„Incertitudinile asociate perspectivei inflaţiei sunt neobişnuit de înalte. date fiind natura fără precedent a unui asemenea şoc economic pe plan naţional şi la nivel global. implicând închideri bruşte ale activităţii unor companii şi sectoare de activitate. Dar şi modificări ale comportamentului de consum. Surse majore de incertitudine sunt şi viteza de redresare a economiei. Pe plan intern, incertitudini semnificative sunt asociate conduitei politicii fiscale şi a celei de venituri, dar şi funcţionării mecanismului de transmisie a politicii monetare în contextul proiectelor legislative care vizează sistemul bancar. Incertitudini şi riscuri sporite decurg de asemenea din contracţia economiei zonei euro şi a celei globale, precum şi din evoluţiile de pe pieţele financiare internaţionale, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus”, se spune în comunicatul de presă privind Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de vineri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie. Totodată s-a decis reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25 % pe an, de la 1,50 % pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,25 % pe an de la 2,50 % pe an. Economia globală este puternic afectată de impactul major al pandemiei de coronavirus, spun specialiștii de la BNR.

Comentează pe FACEBOOK