duminică 21 aprilie 2024

Doctoriță cunoscută, reținută pentru 147 de șpăgi primite

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

O doctoriță cunoscută a fost reținută pentru corupție după ce ar fi primit nu mai puțin de 147 de șpăgi de la pacienți. Banii erau împărțiți și cu alți angajați ai spitalului unde lucra.

Doctoriță cunoscută, reținută pentru mită. A primit 147 de șpăgi

Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, suspectată că a luat mită de 147 de ori, a fost reţinută într-un dosar instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), faţă de suspectă se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

În dosar a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire.

„În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea”, se precizează în comunicat.

În cursul zilei de joi au fost efectuate patru percheziţii domiciliare în municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş – una la sediul SJU Piteşti, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeş unde îşi desfăşoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice şi una la o societate comercială. După finalizarea descinderilor, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane care aveau calitatea de suspecţi.

Şefa Secţiei de psihiatrie a SJU Piteşti urmează să fie prezentată vineri la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce salariu are doctorița reținută pentru mită

Din declarația de avere pe anul 2023, reiese că doctorița Ileana Ramona Ștefanache are un venit anual de peste 324.000 de lei, aceasta însemnând aproximativ 27.000 de lei lunar, scrie NewsWeek.

Ea este șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Argeș dar lucra și la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, acolo unde era angajat și soțul său ca medic psihiatru, cu un salariu de 107.699 pe an, conform declarației de avere.

CITIȚI ȘI: Doctor, către familia tinerei moarte la maternitatea Botoșani: Țipați ca niște animale

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro