Președintele american Donald Trump și-a înăsprit luni retorica la adresa Cubei, afirmând că se așteaptă să aibă „onoarea” de a „lua Cuba într-o formă sau alta”.
Trump, despre viitorul Cubei: „Cred că pot face orice vreau cu ea”
Liderul de la Casa Albă are ochii pe ceea ce consideră „o națiune eșuată”.
Cu 11 milioane de locuitori, Cuba se confruntă cu o criză economică și energetică majore. Ieri, sistemul electric național a căzut pentru a 3-a oară în ultimele 4 luni.
Guvernul dă vină pe blocada impusă de Statele Unite, după ce Donald Trump a amenințat cu tarife vamale orice țară care furnizează petrol Havanei. Iar energia solară, gazele naturale și centralele termo-electrice nu sunt suficiente pentru acoperirea consumului intern.
Zeci de mii de intervenții chirurgicale au fost amânate, au anunţat autoritățile, potrivit tvrinfo.ro.
Donald Trump – președintele SUA: Pot să spun că vorbesc cu noi. E o națiune eșuată. E o insulă frumoasă, vremea e superbă. Nu se află într-o zonă afectată de uragane, ceea ce e plăcut, știi. Nu ne vor cere bani pentru uragane în fiecare săptămână. Dar cred că Cuba a ajuns la capăt. Toată viața am auzit despre Statele Unite și Cuba.
– Când o vor face Statele Unite?
– Cred că voi avea onoarea de a lua Cuba. Ar fi o mare onoare. E o mare onoare.
– Să luați Cuba?
– Să iau Cuba într-un fel sau altul, da. Să iau Cuba, adică fie că o eliberez… o iau. Cred că pot face ce vreau cu ea.












