Curtea de Apel București a pronunțat joi primele condamnări definitive în dosarul ‘10 August’. Doi dintre agresorii jandarmeriței au primit pedepse de închisoare cu executare, iar alți cinci au condamnări cu suspendare.
În primă instanță, toți cei 7 bărbați acuzați că au lovit-o pe femeia jandarm fuseseră condamnați la închisoare cu suspendare.
Acum, Ionuț Liviu Cojoacă și Daniel Dumitru au primit pedepse de 2 ani și 8 luni, respectiv 2 ani și 9 luni de închisoare cu executare.
Femeia ce făcea parte din forţele de ordine ale Jandarmeriei a fost lovită de mai mulţi protestatari în 10 auguat 2018. Ea a fost prinsă în mulţime alături de un alt coleg jandarm, fiind loviţi de mai mulţi protestatari. Alţi protestatari au intervenit, însă, şi au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi, potrivit HotNews.ro.
Comentează pe FACEBOOK













