O sută de membri USR Prahova și-au dat demisia, acuzând „acapararea filialei de către un grup de oportunişti care, cu sprijinul activ al conducerii naţionale a USR, au decis să pună filiala în subordinea PNL Prahova şi a baronului Iulian Dumitrescu”. Totodată, demisionarii spun că președintele USR Cătălin Drulă este lipsit de viziune și un personaj cinic.
„NOI, cei peste 100 DE SEMNATARI ai acestei scrisori deschise, membri ai USR Prahova, AM DECIS ASTĂZI SĂ NE DĂM ÎMPREUNĂ DEMISIA DIN USR, având în vedere acapararea filialei de către un grup de oportunişti care, cu sprijinul activ al conducerii naţionale a USR, au decis să pună filiala în subordinea PNL Prahova şi a baronului Iulian Dumitrescu.
MULŢI ALŢI COLEGI ÎŞI VOR DA DEMISIA INDIVIDUAL SAU SE VOR RETRAGE DEFINITIV DIN ACTIVITATEA FILIALEI”, spune Mihai Poliţeanu în mesaj.
Deputatul arată că „majoritatea din Biroul Naţional al USR şi preşedintele Drulă au ales, fie din cinism politic, fie din lipsă de viziune, să pună pe primul loc promovarea unor indivizi obedienţi echipei majoritare din Biroul Naţional al USR, dar şi PNL-ului, în detrimentul democraţiei interne, valorilor şi intereselor legitime ale USR în Prahova, dar şi al votanţilor noştri”.
Comentează pe FACEBOOK













