Bashar al-Assad s-ar ascunde în Rusia, scriu agenţiile de ştiri ruse. Kremlinul, însă, a refuzat să confirme informația conform căreia liderul sirian s-ar fi refugiat acolo cu familia sa, informează AFP.
Este sau nu Bashar al-Assad la Moscova?
„Nu am nimic să vă spun despre deplasările preşedintele Assad”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că „nu există nicio întâlnire (planificată între Putin şi Assad) pe agenda oficială a preşedintelui rus”.
Agenţiile de ştiri ruse au relatat duminică seara, citând o sursă de la Kremlin, că Bashar al-Assad, aliat al Rusiei, şi familia sa se află la Moscova.
Ei au păsărit Siria în urma unei ofensive fulger a grupurilor rebele conduse de islamişti radicali.
Întrebat dacă Vladimir Putin a luat personal decizia de a-i acorda refugiu lui Bashar al-Assad, Peskov a răspuns că „astfel de decizii nu pot fi luate fără şeful statului”. „Nu mai am nimic să vă spun”, a adăugat el, scrie Agerpres.
Potrivit lui Peskov, „întreaga lume a fost surprinsă de ceea ce s-a întâmplat” în Siria.
„Nu facem excepţie”, a subliniat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului consideră, de asemenea, „necesar” să se discute cu viitoarele autorităţi siriene despre posibila menţinere a bazei navale ruse de la Tartus şi a unui aerodrom militar rus de la Hmeimim.
„Acesta este subiectul discuţiilor cu cei care vor fi la putere în Siria”, a spus el, dând asigurări că Rusia face „tot posibilul şi tot ce este necesar pentru a lua legătura cu cei care se pot ocupa de asigurarea securităţii” bazelor militare ruseşti din ţară.
Rusia, care intervine militar în Siria din 2015 în sprijinul lui Bashar al-Assad, se aşteaptă la o „perioadă foarte dificilă, legată de instabilitate” în această ţară, potrivit lui Peskov.
În acest context, „este foarte important să menţinem un dialog cu toate ţările” din regiune, a adăugat el, subliniind că Rusia are o „intenţie puternică de a face acest lucru”.
Scene de bucurie în centrul capitalei Damasc a doua zi după fuga preşedintelui Bashar al-Assad
Sirieni bucuroşi s-au adunat luni în Piaţa Omeiazilor din centrul capitalei Damasc pentru a sărbători căderea preşedintelui Bashar al-Assad, după ce interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii impusă de rebeli a fost ridicată.
„Este de nedescris, nu credeam că acest coşmar se va termina, renaştem”, se entuziasmează Rim Ramadan (49 de ani), angajată a Ministerului de Finanţe, venită să sărbătorească momentul în piaţă.
„De 55 de ani ne-a fost frică să vorbim, chiar şi acasă, ne spuneam că pereţii au urechi. Avem impresia că trăim un vis”, a declarat ea pentru AFP, pe un fundal de zgomote puternice de focuri de armă de sărbătoare şi claxone.
„Am ieşit azi şi îi mulţumesc lui Dumnezeu (..) nu avem de ce să ne ne temem, totul este bine în ţară. Sperăm doar că economia va reveni pe drumul cel bun şi că totul va fi bine”, a afirmat Abdelmonem Naqli, în vârstă de 40 de ani.
Comentează pe FACEBOOK