Europarlamentarul PNL Mircea Hava scrie luni, despre dezacordul din coaliţie pe pensiile speciale, că guvernanților nu pare să le pese de banii pe care România nu îi va mai primi de la Uniunea Europeană. El arată că ”prin felul în care este gestionată situaţia de miniştrii titulari, absolut lamentabil, pierdem credibilitate în faţa instituţiilor europene şi guvernelor din celelalte 26 de state membre, dar mai ales pierdem în faţa românilor”.
„Sunt câteva semne care cer să fie puse sub lupă și analizate la rece câteva posibile scenarii de întârzieri în materializarea unor contracte, de pe anumite capitole de finanțare. Poate cel mai important, dar nu voi insista acum, e dezacordul din coaliție asupra pensiilor speciale.
Clasa politică își sufleca mânecile și trece la renegocierea negocierii taman când e mai bine să primești ce ai cerut, în schimbul la ce ai promis că faci. Asta în timp ce europenii ne privesc ca turma pe ciobanul care refuză să mulgă.
Pare că ne obrăznicim și nu ne pasă nici de timpul pierdut, nici de banii pe care riscăm să-i pierdem. Dar despre asta, mai vorbim. Prin felul în care este gestionată situația de miniștrii titulari, absolut lamentabil, pierdem credibilitate în fața instituțiilor europene și guvernelor din celelalte 26 de state membre, dar mai ales pierdem în fața românilor”, a scris Mircea Hava, pe Facebook.
Acesta a punctat că întârzierea aducerii în țară a tranșei 2 din PNRR înseamnă întârzieri în onorarea obligațiilor de plată pe care mai ales administrațiile locale le au către beneficiari. E un lucru pe care Guvernul trebuie să-l înțeleagă odată pentru totdeauna, a punctat liberalul.
Hava a vorbit în mesajul său și despre Componenta 5 – Valul renovării, care „va produce, foarte probabil, renunțări și dezamăgiri”.
Comentează pe FACEBOOK