Leul începe săptămâna cu un nou minim istoric. Moneda națională a pierdut din nou teren în fața monedei unice europene.
BNR a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8552 lei pentru un euro, în creştere cu 0,12% de la nivelul de 4,8492 consemnat vineri.
Dolarul a urcat cu 0,29%, la 4,1033 lei pe unitate.
În acest context, premierul Ludovic Orban a declarat că în această perioadă de criză economică a existat o stabilitate a cursului de schimb leu – euro.
„Cred că în această perioadă de criză economică a existat o stabilitate a cursului de schimb leu – euro. Sigur că sunt anumite perioade din an în care există o anumită presiune asupra cursului. Aici sunt convins că Banca Naţională, care are atribuţiile de bază în acest domeniu, urmăreşte cu mare atenţie fenomenele şi, aşa cum a reuşit şi până acum, va reuşi şi în continuare să menţină o relativă stabilitate a cursului de schimb leu – euro”, a spus Orban, la finalul unei reuniuni cu echipa de campanie, întrebat ce măsuri ia Guvernul în condiţiile în care luni s-a înregistrat un maxim al cursului leu – euro.
El a adăugat că inflaţia s-a redus în această perioadă.
„De la o inflaţie de de 5%, în anii anteriori, am ajuns la o inflaţie sub 3%. Şi preocuparea noastră constantă a fost pentru a asigura echilibrele macro-economice, pentru că ele constituie un fundament pentru dezvoltarea economică”, a menţionat premierul.
Comentează pe FACEBOOK













