O explozie a avut loc vineri, 17 octombrie, într-un bloc de locuințe din cartierul Rahova, Sectorul 5 din București. Locatarii din bloc, dar și din zonă povestesc că au trăit momente de goază.
Locatar în locul care a sărit în aer: Dezastru. Ușa de la intrare ne-a venit în cap
O femeie a povestit pentru Antena3 clipele de groază prin care a trecut. Se pare că explozia a fost atât de puternică încât ușa de la intrare s-a desprins și căzut peste ea și nepoții ei în apartament.
Femeia mai spune că de ieri se simțea miros de gaze puternic în zonă și că au fost oprite gazele și joi, dar și vineri.
Femeia, care locuia la etajul 4 al blocului respectiv a spus că „nu știu unde a explodat”. Ea spune că a auzit o „bubuitură”, și apoi „ușa de la intrare ne-a venit în cap”.
„Geamurile de la balcon sparte. Dezastru. Am ieșit singură cu copiii”, adaugă femeia îngrozită.
O locatară a blocului de alături spune că au fost scurgeri de gaze în bloc și că deși au fost oprite gazele în cursul zilei de joi, în bloc tot mai mirosea puternic.
„Eu am dus copilul la școală. Am venit acasă, fetița nu am putut să o duc acasă pentru că e răcită. Dintr-o dată am auzit o bubuitură, m-am speriat foarte rău, m-am panicat, mami, mami ce se întâmplă.
Am ieșit afară, am văzut ce se întâmplă, vă dați seama din cauza gazelor. S-au mai întâmplat scurgeri. Au venit ieri cei de la gaze, au dat din umeri că nu e nimic, s-a închis gazele și azi noapte iar tot așa un miros îngrozitor de gaze pe scară. M-am speriat îngrozitor, am luat fetița, am ieșit. Mi-e foarte frică”, a mai spus femeia pentru sursa citată.
Explicația unui vecin, după explozia din București: Se simțea miros de gaze în jur de câteva zile
Ziare.com a luat legătura cu un martor al exploziei care a lăsat o gaură în mijlocul unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei. Potrivit acestuia, se simțea miros de gaze în zonă de mai multe zile, iar în blocul vecin, unde locuiește, s-au oprit gazele de mai multe ori.
„De câteva zile, se simțea miros de gaze în jur. În blocul nostru sunt detectoare de gaze și s-a oprit alimentarea, ieri, pe la 9 dimineața. În blocul explodat nu sunt detectoare de gaze, din câte știu”, a declarat acesta.
Pompierii ar vrea să evacueze temporar și blocurile din jur, pentru a face verificări.
Blocul care a sărit în aer se poate prăbuși în orice moment, avertizează Raed Arafat
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că explozia „serioasă” produsă vineri dimineaţă pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei a afectat o parte din blocul în formă de „U”, una dintre faţade fiind avariată „semnificativ”. Potrivit lui Arafat, în urma deflagraţiei, 17 persoane au fost rănite în total şi trei au decedat.
Arafat a spus că blocul este „cu risc de colaps”, motiv pentru care a fost evacuată complet zona din jur şi a fost limitat accesul.
„Zona va rămâne închisă, nu se poate intra în bloc şi adresez tuturor rugămintea să nu încerce să intre ca să-şi recupereze documente sau alte bunuri, pentru că există risc de colaps şi este foarte periculos. Nu riscaţi să intrati în bloc, pentru că dacă se întamplă ceva, se întamplă în secunde. Aceasta este decizia experţilor, de aceea, rugăm oamenii să nu intre în bloc”, a avertizat Arafat.
Şeful DSU a precizat că, din informaţiile pe care le are până la acest moment, cel mai probabil explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.
Potrivit aceleiaşi surse, există informaţii că în cursul zilei de joi echipe de la Gaze au făcut verificări în zonă şi au oprit furnizarea gazului.
„Dacă a fost oprit gazul, înseamnă că cineva l-a deschis. Situaţia este în dinamică, vom vedea…”, a mai spus Arafat.
Familiile afectate de explozia din Rahova vor primi bani și cazare de la Primăria Capitalei. Ce alte măsuri vor fi luate
Consiliul General al Capitalei urmează să aprobe, vineri, acordarea unui sprijin financiar destinat plății chiriei pentru familiile ale căror locuințe au fost distruse în explozia de la blocul din Calea Rahovei.
Primăria Capitalei a activat fondul de urgență, astfel încât persoanele evacuate să poată fi relocate, a informat primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
‘Am convocat Consiliul General al Municipiului București într-o ședință de urgență, pentru a aproba acordarea de sprijin financiar destinat plății chiriei familiilor ale căror locuințe au fost distruse. Primăria Capitalei a activat fondul de urgență, astfel încât persoanele evacuate să poată fi relocate rapid, în condiții sigure și demne. Prin DGASMB, vom acoperi și celelalte nevoi imediate – masa, îmbrăcămintea și sprijinul de bază pentru familiile afectate’, a informat edilul general, pe Facebook.
El a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și a oferit asigurări că autoritățile locale vor oferi sprijin persoanelor afectate.
‘O tragedie cumplită a lovit astăzi Bucureștiul. Explozia din Calea Rahovei nr. 317 a răpit vieți, a rănit oameni și a distrus locuințe. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și speranță celor care, răniți, luptă acum pentru viață. (…) Suntem alături de familiile îndoliate și de toți cei care trec acum printr-o încercare inimaginabilă. Nu vom lăsa pe nimeni singur în fața acestei tragedii’, a scris Bujduveanu.
Primarul general participă, de asemenea, vineri, la ședința extraordinară convocată la Centrul Municipal pentru Situații de Urgență.
Pe ordinea de zi se află analizarea și gestionarea situației generate de explozia produsă în blocul de locuințe situat pe Calea Rahovei.
La reuniune participă reprezentanți ai Primăriei Sectorului 5, ISU București-Ilfov, Poliției Capitalei, SABIF, ASSMB și DGASMB.
Comentează pe FACEBOOK