Primăria Capitalei este executată silit, iar primarul Gabriela Firea țipă ca din gură de șarpe! Vrea cu disperare ajutorul guvernului în aceste momente. Demersul omului de afaceri Costel Constanda este pe cale să lase primăria cu o gaură de 3,8 milioane de euro zilele acestea, adică un pic mai mult decât cheltuia primarul Capitalei în vremurile bune pe 2-3 concerte..
Istoria despăgubirilor câștigate de Constanda în instanță, definitiv și irevocabil, datează din vara anului trecut. Vorbim de o sumă de circa 115 milioane de euro, despăgubiri și penalități câștigate de acesta în dauna PMB. De la momentul acelei sentințe, presa a atras atenția primăriei că această decizie riscă să bage primăria în faliment. Însă conducerea PMB a lăsat lucrurile așa, sperând că nu se va întâmpla nimic.
Vineri a venit necazul
Într-un comunicat de presă emis vineri, cei de la PMB spun ca sunt executați silit pentru 3,8 milioane euro (o mică parte din acea datorie) și solicită Guvernului să emită un act normativ de sistare a executării, pe perioada stării de urgență. Dacă executivul nu ma face acest lucru, bugetul PMB va fi aruncat în aer exact în cele mai grele momente.
Întrebarea care se pune este de ce nu a făcut nimic PMB în ceea ce privește sentința lui Constanda. Oricum ar fi, exact ca și în cazul fraților Micula, acei bani vor trebui plătiți. Dar măcar să se fi negociat cu el și să i se fi dat ceva până acum era util. Banii din 2 concerte și 3 târguri organizate anul trecut de PMB ar fi fost suficienți pentru a-i potoli aceluia demersurile de executare silită. S-au ales concertele… Astăzi a ajuns funia la par și portăreii lui Constanda bat la ușa primarului. Fără ajutorul guvernamental, ar putea pica până și celebrul plan de testare pentru Covid19 a bucureștenilor. Că și acela e tot pe bani publici.
Strigătul de ajutor al Gabrielei Firea s-ar putea totuși să fie auzit de cei din Guvern. Nu neapărat din dragoste față de actualul primar general. Dar în Consiliul General din vremurile când i se puneau bețe în roate lui Costel Constanda se aflau și actuali membri ai guvernului. Acestora ar putea să li se impute în prezent acea decizie de consiliu care a produs dezastrul financiar. Iar pe lista celor din primărie găsim nume și personaje extrem de interesante. Surprize – surprize, vorba divei…