Florin Cîțu -despre noi restricții și creșterea numărului de cazuri

Premierul  susține că scenariul INSP cu o creștere a cazurilor de infectare la peste 9000, la finalul lunii martie, este unul pesimist. Acesta a declarat că discută cu specialiștii despre noi restricții și există mai multe scenarii de lucru, însă deocamdată vor fi menținute doar restricțiile aflate în vigoare

„Ar fi bine să ne uităm la ce înseamnă realitatea versus scenarii. Realitatea a fost mereu mai bună decât scenariile. Măsurile pe care le avem arată că au dat rezultate. România este pe locul 3 în Europa la număr de persoane vaccinate cu două doze și pe locul 7 în lume. Este clar că am luat măsurile care trebuie, o spun datele. Mergem pe ce am făcut până acum. Cele mai pesimiste estimări nu se vor materializa”, a spus premierul.

„În fiecare zi vorbesc și cu domnul Arafat și cu echipele de specialiști. Avem mai multe scenarii, dar deocamdată măsurile în vigoare produc efecte. Am văzut că oamenii s-au relaxat puțin, dar nu este cazul! Dacă dorim să menținem școlile deschise, dacă dorim să ținem restaurantele deschise, atunci trebuie să respectăm măsurile de siguranță.”, a mai precizat Florin Cîțu.

Comentează pe FACEBOOK