Termenul „sex” de pe noua carte de identitate electronică va fi înlocuit cu termenul “gen”, motiv pentru care s-a iscat deja revolta între parlamentari. Deputații PNL și AUR critică dur măsura.
„O gravă eroare” sau „încă un pas în reeducarea populației”, așa catalochează parlamentarii celor două partide această schimbare.
Noul buletin electronic, lansat în teste la Cluj-Napoca, transpune un Regulament UE, care vizează armonizarea cărților electronice de identitate în Uniunea Europeană.
Deputatul PNL, Pavel Popescu, care face parte din echipa premierului Florin Cîțu, a catalogat măsura drept „o gravă eroare”:
„Eu cred și sper din suflet că trecerea cuvântului “GEN” în loc de “SEX” pe specimenul de CI făcut public e doar o grava eroare din partea autoritatilor. Eroare pe care desigur, o vor repara.”, a declarat marți deputatul PNL pe pagina sa de Facebook.
Tot marți a reacționat pe Facebook, în aceeași notă, și partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR):
„Întrebări legitime cu privire la noile buletine:
– De ce nu apare tricolorul?
– De ce a fost înlocuit SEX cu GEN?
– De ce nu a existat o dezbatere publică înainte de a începe emiterea noilor buletine?
– Este acesta încă un pas înainte spre ștergerea identității naționale și reeducarea populației?”
Regulamentul UE 1157/2019, care a intrat în vigoare în data de 2 august 2021, prevede că statele membre au de ales cu privire la menționarea sexului pe cartea electronică de identitate, arată Hotnews.
„Statele membre ar trebui să poată decide cu privire la menționarea sexului unei persoane într-un document care intră sub incidența prezentului regulament. Dacă un stat membru menționează sexul unei persoane într-un astfel de document, ar trebui utilizate, după caz, specificațiile „F”, „M” sau „X” din documentul OACI 9303 sau inițiala unică corespunzătoare utilizată în limba sau limbile statului membru respectiv.”
Comentează pe FACEBOOK













