Gheorghe Hagi este, începând de luni, 20 aprilie 2026, noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României.
Gheorghe Hagi, noul selecționer al României
„Regele” revine pe banca tehnică a „tricolorilor” după o pauză de 25 de ani, primul său mandat fiind în toamna anului 2001. Acesta a fost prezentat oficial de către Federația Română de Fotbal (FRF) în cadrul unei conferințe de presă, scrie news.ro
Anunţul privind al doilea său mandat a venit în contextul în care Mircea Lucescu, selecţionerul României până la 2 aprilie, a încetat din viaţă în data de 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.
Hagi: Este o onoare și o mare responsabilitate
”Este o onoare și o mare responsabilitate să reprezint încă o dată România. Așa cum am făcut-o ca jucător, sper să o fac și ca antrenor, pentru că tot ceea ce contează este să performezi și să ai succes”, a declarat Hagi.
Care sunt obiectivele selecționerului Gică Hagi
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că noul selecționer al României, Gheorghe Hagi, a semnat un contract valabil pentru următorii patru ani și că primul său obiectiv este calificarea echipei naționale la Campionatul European din 2028, care va avea loc în Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor.
‘După mai multe încercări de a-l avea alături de noi pe domnul Hagi la cârma primei reprezentative, suntem în acest moment fericiți să putem confirma acest lucru că domnul Gheorghe Hagi să întoarce la echipa națională. Suntem foarte încrezători în ceea ce înseamnă această călătorie alături de cei mai buni jucători ai noștri la nivel național, astfel încât să ne îndeplinim următoarele obiective. Primul nostru obiectiv este să câștigăm primul nostru meci. E un contract pe patru ani de zile și obiectivul principal este calificarea la Campionatul European. În toamnă începe Liga Națiunilor, pe care ne dorim să o câștigăm, fiindcă știm foarte bine că prin traseul de Liga Națiunilor avem oportunitate de a juca un baraj de calificare pentru un Campionat Mondial. Iar printre obiectivele intermediare, ceea ce își dorește să transmită, este că vrea să câștige fiecare meci în parte’, a afirmat Burleanu.
Comentează pe
FACEBOOK