Salariații Societății de Transport București au decis suspendarea grevei după cinci zile. Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele au ieșit marți dimineață pe traseele din Capitală.
”După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala și a provocat daune financiare masive Societății de Transport București, angajații au înțeles că nu pot ignora legea și obligațiile pe care le au față de cetățenii din zona metropolitană București Ilfov.
Manipularea liderilor de sindicat, a căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătățirea condițiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineață. Angajații noștri au înteles că trebuie să respecte legea și cetățeanul”, se spune în comunicatul STB.
Anunțul de marți dimineață vine după ce liderul sindical Vasile Petrariu, declarase în urma negocierilor de luni seară că este nemulțumit de modul în care s-au desfășurat acestea.
Comentează pe FACEBOOK













