Într-o țară normală, băncile ar fi parteneri ai dezvoltării economice, sprijinind investițiile în agricultură, industrie și producție locală. În România, însă, băncile au devenit cămătari oficializați, care trăiesc din speculă și din îndatorarea masivă a populației.
Dobânzi exorbitante, comisioane ascunse, birocrație sufocantă și condiții toxice de creditare – toate sunt tolerate cu bună știință de un Guvern care nu reglementează nimic și nu protejează pe nimeni. În loc să intervină și să impună un cadru fiscal și legislativ care să oblige băncile să sprijine economia reală, guvernanții închid ochii și încasează liniștiți profiturile din dividende și taxe indirecte.
Fermierii, antreprenorii și românii care vor să producă sunt blocați de lipsa finanțării, în timp ce băncile pompează bani în consum și carduri de cumpărături. Capitalul autohton este sufocat, în timp ce marile bănci străine raportează profituri istorice. România nu mai are bănci pentru români, ci doar instrumente de drenare a resurselor către afară.
Statul român a abandonat complet ideea de suveranitate economică și financiară. În loc să fie arbitru, este doar un spectator. În loc să fie protector, este complice. Iar rezultatul este vizibil: românii trăiesc din împrumuturi, plătesc dobânzi mai mari decât orice alt popor din UE și rămân captivi într-un sistem care îi sărăcește lent, dar sigur.
Guvernarea actuală este nu doar incompetentă, ci vinovată de complicitate la o formă modernă de jefuire legalizată. România nu poate construi viitorul pe fundația unei bănci transformate în prădător.
