UPDATE. Guvernul a adoptat, luni, un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Purtarea măştii, obligatorie în spaţiile publice închise. Restaurantele şi mall-urile rămân închise. Valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
Prin acest proiect de lege a fost schimbat şi regimul contravenţiilor. Practic, amenzile vor fi date în acord cu o ordonanță din 2001.
Saloanele de înfrumuseţare, cabinetele stomatologice şi unele magazine vor fi deschise, dar circulaţia între localităţi nu va fi la „liber”, iar restaurantele şi hotelurile vor rămâne închise.
Guvern discută, luni, proiectul de lege privind măsurile care vor fi luate după data de 15 mai în cadrul stării de alertă. Totodată, Ludovic Orban a atenţionat că Avocatul Poporului a sesizat CCR şi privind reglementările care afectează starea de alertă.
În acest proiect sunt trecute măsurile care au fost prezentate populaţiei la sfârşitul săptămânii trecute. ocumentul poate fi studiat aici.