Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe din Focșani. Copiii au fost aduși de acasă, deși făceau cursuri online din cauza cazurilor de Covid, ca să cânte și să danseze auditoriului, scrie G4Media.
La eveniment au participat primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, directoarea grădiniței – Doina Dima, șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea – Daniela Marchitan, consilieri locali, copii și elevi.
Totul a avut loc într-o sală, iar imaginile au fost transmise live pe pagina de Facebook a Primăriei Focșani. Mai întâi, mai mulți preoți au sfințit clădirea, apoi copiii au recitat poezii și au dansat dansuri populare. Apoi, oficialii, inclusiv primarul, și-au dat măștile jos pentru poza de grup.
Contactată de reporterii G4 Media, directoarea Grădiniței a specificat că toți cei prezenți erau vaccinați și că organizarea îi aparține în totalitate, deși nu a avut autorizarea DSP Vrancea, așa cum cere legea.
Comentează pe FACEBOOK













