Infrastructură S5 S.A. pregătește o nouă intervenție amplă pe Calea Ferentari, între Calea Rahovei și Șoseaua Sălaj, una dintre arterele importante și intens circulate ale Sectorului 5.
„Intervenția va viza îmbunătățirea aspectului urban, a siguranței și a condițiilor de deplasare, atât pentru pietoni, cât și pentru conducătorii auto, printr-un ansamblu de lucrări desfășurate la nivelul întregului tronson. În cadrul proiectului sunt prevăzute reparații ale carosabilului și trotuarelor, refacerea și amenajarea suprafețelor pietonale, montarea și înlocuirea bordurilor, precum și lucrări pentru reamenajarea și punerea în valoare a spațiilor verzi.”, transmite compania din cadrul Primăriei Sectorului 5.
Totodată, vor fi realizate intervenții pentru modernizarea iluminatului public, iar zona va fi completată cu elemente de mobilier urban, precum bănci, pentru crearea unui spațiu mai ordonat pentru locuitori. Lucrările vor include, acolo unde situația din teren o impune, demontarea gardurilor metalice existente, evacuarea reziduurilor și a materialelor rezultate din lucrări, pregătirea suprafețelor și remedierea zonelor degradate.
Infrastructură S5 S.A. continuă astfel programul de modernizare și întreținere a infrastructurii Sectorului 5, prin intervenții care urmăresc creșterea siguranței, a confortului și a calității spațiului public.
Comentează pe FACEBOOK











