Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, anunţă, sâmbătă, că, în urma sesizării Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, urmează verificări la Wizz Air Hungary şi Wizz Air Malta. Se pot impune măsuri de remediere a deficienţelor sau sancţiuni, cea mai gravă fiind suspendarea sau revocarea certificatelor de operator aerian, care este ”puţin probabilă”.
“În urma sesizării depuse de AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română) la EASA, agenţia europeană, în calitate de emitent al certificatelor de operatori aerieni deţinute de Wizz Air Hungary şi Wizz Air Malta, urmează să facă verificări/ inspecţii la cei doi operatori”, anunţă, sâmbătă, Bogdan Mîndrescu.
Potrivit secretarului de stat, în funcție de deficiențele semnalate și identificate, se poate lua decizia de impunere a unui plan de remediere a neconformităților și de monitorizare a implementării acestuia.
”Sancţiunea maximă, în caz de deficienţe grave, poate fi suspendare sau revocarea AOC-urilor (certificatelor de operator aerian) situaţie în care Wizz Air nu va mai putea opera până la remedierea deficienţelor. Acest caz este puţin probabil. De mentionat că doar AOC-ul este emis de EASA”, a mai precizat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.
El a explicat că licențele de operare sunt emise de statele în care compania are sedii principale, adică Malta și Ungaria.
”Licenţa se suspendă automat când un operator nu mai are AOC valid”, a mai explicat Bogdan Mîndrescu.
Vineri, el a informat că a notificat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației cu privire la situația zborurilor operate de Wizz Air din România, după ce compania a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice.














