Se așteaptă noi inundații în țara noastră. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) transmite că timp de o săptămână, debitul Dunării la intrarea în România va crește în fiecare zi cu 1.000 de metri cubi pe secundă.
Autoritățile române spun că sunt în alertă, dar că nu există pericolul unor viituri, potrivit Radio România Reșița.
România sub ape. Debitul Dunării crește în fiecare zi îngrijorător de mult
“Din informațiile pe care le-am primit de la Institutul Național de Hidrologie, debitul Dunării la intrarea în țară era la valoarea de 3.400 de metri cubi pe secundă, o valoare care se află acum sub media multianuală a lunii septembrie, dar în perioada următoare acest debit va crește până la valoarea de 9.200 – 9.500 metri cubi pe secundă în data de 28-29 septembrie când s-ar atinge maximul la intrarea în țară la Baziaș.
Este drept că față de anul 2013 unde debitul înregistrat a fost aproximativ cu 1.000 de metri cubi, de data aceasta nici afluenții Dunării de dreapta, Sava și nici de stânga, Tisa nu sunt mari, deci nu au un aport mare de apă, pe de o parte şi pe de altă parte gestionarea sau tranzitarea acestei unde de viitură este asigurată de către Hidroelectrica pentru că ei sunt proprietarul acumulării Porțile de Fier I și suntem convinși și din informațiile pe care le avem ei respectă regulamentul de exploatare al acumulării la ape mari.
Suntem informați că ei fac pregoliri din acest mare lac de acumulare pentru a putea prelua unda de viitură”, spune Gabriel Muntean – şeful Serviciului Situaţii de Urgenţă, Inundaţii, Secetă şi Poluări din cadrul ABA Banat.
Acesta a precizat că nici joi şi nici vineri nu vor fi probleme, şi nici după data 25 septembrie nu vor exista viituri
Autorităţile maghiare au declarat stare de alertă în zonele limitrofe Dunării, din cauza riscului de revărsare a fluviului.
Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul lunii
Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni iar autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, după ce hidrologii au anunţat riscuri de viituri pe sectorul românesc, a declarat joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
„Fără îndoială că suntem în alertă. Colegii mei sunt convocaţi aproape zilnic pe acest subiect. Vârful de debit îl vom înregistra cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, fie pe data de 28, fie pe data de 29 septembrie, în funcţie de precipitaţiile pe care le avem, şi în Serbia, în funcţie de ceea ce se mai întâmplă în bazinul superior al al Dunării”, a precizat ministrul, care susţine că, de această dată, nu ar trebui să existe probleme, potrivit Agerpres.
Acesta a amintit anul 2006, atunci când la intrarea în ţară, la Baziaş, s-a înregistrat un debit record de 15.800 metri cubi/secundă.
„Experienţa anului 2006, atunci când la intrarea în ţară, la Baziaş, am avut un debit record de 15.800 metri cubi/secundă ne spune că ar trebui să gestionăm fără probleme un debit de 9.500-9.800 metri cubi/secundă pe care îl aşteptăm pe cifrele de astăzi. Asta nu înseamnă că suntem mai puţin alertaţi şi că suntem mai puţin pregătiţi. Dimpotrivă, ar trebui să însemne că toate instituţiile statului român îşi fac datoria”, a afirmat Fechet.
Comentează pe FACEBOOK