Ioana Băsescu este acuzată de sprijinire a unui grup infracțional organizat, în dosarul Nordis. Fiica fostului președinte ar fi parafat contracte pentru apartamente ”cu probleme”.
Ioana Băsescu, turnată de avocata lui Călin Georgescu în dosarul Nordis
Așa cum se știe deja, una dintre acuzațiile procurorilor DIICOT în dosarul Nordis vizează așa-zisa vânzare a aceluiași apartament către mai mulți clienți.
”Cu alte cuvinte, prin aceste operațiuni, un apartament care avea o denumire generică (RIMINI) și un indicativ (D24) devine un apartament cu denumirea și indicativul schimbate, deși fizic, conform planurilor de arhitectură, el rămâne în aceeași poziție”, susțin procurorii DIICOT, în referatul de propunere de arestare.
DIICOT exemplifică într-un comunicat de presă cum decurgea „schema”. Spre exemplu, apartamentul ”Mallorca nr 207” a devenit ”apartamentul 43”. ”Foarte important de precizat este că atât promisiunea de vânzare-cumpărare a soților B. și actele adiționale ulterioare cât și contractul de vânzare-cumpărare a imobilului către persoană juridică menționată sunt încheiate la același notar, Băsescu Ioana”, arată procurorii DIICOT.
Acest lucru a fost posibil, spun procurorii, pentru că notarii cu care Nordis lucra, printre care și Ioana Băsescu, omiteau să le transmită clienților că promisiunea de vânzare nu se trece în cartea funciară. Acest lucru se întâmpla chiar dacă apartamentul respectiv este plătit integral.
Avocata lui Călin Georgescu, păcălită de prietenea sa Laura Vicol
O astfel de situație a fost relatată și de avocata Ingrid Mocanu, fostă prietenă a Laurei Vicol și care, în prezent, îl reprezintă pe Călin Georgescu, arată Fanatik.
”În toamna anului 2023, am aflat de la Mihai Alexandru, la insistențele mele de a semna, tot promițându-mi că mâine semnăm, că este o mică problemă, în sensul că apartamentul meu a ajuns în proprietatea unei alte persoane, aspect constatat și de mine ulterior. Acesta fusese scos din patrimoniul NORDIS MANAGEMENT printr-un contract în opinia mea fictiv, către NORDIS PROPERTY SERVICES SRL, contract semnat la biroul notarului IOANA BĂSESCU. În legătura cu acest contract MIHAI ALEXANDRU mi-a comunicat verbal că au recurs la această soluție pentru a nu putea fi executați de creditorii cu titluri executorii.
Astfel, apartamentul meu din Mamaia, care inițial avea nr. 303B, s-a transformat, după compartimentare, în apartamentul nr. 74. Apartamentul a fost înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la notar IOANA BĂSESCU sub nr. 273/26.01.2023. În context, doresc să precizez că, la cabinetul aceluiași notar, anterior, pentru același apartament am semnat un act adițional la promisiunea inițial. Consider că notarul trebuia să aibă cunoștință cu privire la faptul că, același apartament a fost vândut către un nou cumpărător”, a relatat Ingrid Mocanu la DIICOT.
Comentează pe FACEBOOK














