Iohannis, anunț important pentru elevi

Președintele Klaus Iohannis a discutat, joi, cu ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, despre sistemul educaţional. Ulterior, șeful statului a transmis că școala se reia după vacanța de primăvară tot cu scenariile de până acum.

În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică”, se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis „a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare.”

„Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2”, se mai arată în comunicatul de presă.

O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.”

Comentează pe FACEBOOK