Președintele Klaus Iohannis este optimist în privința economiei țării, afirmând miercuri, în cadrul celei de a X-a ediţii a Romanian Business Leaders Summit, că avem o creștere economică peste așteptări. Totodată, șeful statului a declarat că este nevoie de investiţii pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare.
„Pandemia de COVID-19, criza energetică şi, mai nou, războiul din vecinătatea ţării noastre au determinat şi o reevaluare a direcţiei şi viziunii de alocare a resurselor, de la un orizont pe termen scurt la perspective sustenabile pe termen mediu şi lung. Soluţia sustenabilă vizează mobilizarea masivă a investiţiilor din fonduri europene şi resurse naţionale. Astfel, provocarea esenţială constă în implementarea accelerată a investiţiilor, la standarde de calitate şi cu efecte de antrenare pe termen lung. Numai aşa putem simţi beneficiile unei politici pro-investiţii, deja asumată de Guvern prin prevederile bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii. Trebuie să investim pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare”, a afirmat şeful statului.
Klaus Iohannis consideră că este încurajatoare creşterea economică de pe trimestrul I al anului, peste aşteptări în raport cu prognozele.
Președintele a mai adăugat că „Ştim însă că deficitele externe continuă să se adâncească, iar datoria publică va fi afectată de avansul semnificativ al dobânzilor. Totodată, dinamica ascendentă a inflaţiei, care s-a apropiat de 14%, necesită un management extrem de riguros şi prudent din partea autorităţilor de resort.”.
Iohannis a menţionat, de asemenea, că perioada pe care o traversăm se află încă sub semnul incertitudinii şi aduce noi provocări de ordin economic şi social, inclusiv la nivel european.
Comentează pe FACEBOOK













