Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, în cadrul deschiderii oficiale a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, că, pentru multe state, gazul azer a venit „ca o plasă de siguranță”.
Șeful statului a adăugat că noi ne-am bucurat de beneficiile Parteneriatului Strategic dintre România și Azerbaidjan de la momentul lansării acestuia în 2009.
„Răspunsurile la întrebările Europei în materie de energie necesită solidaritate, cooperare regională și o diversificare a surselor și rutelor de transport. Acestea sunt principii cheie care sunt înglobate în proiecte precum Coridorul Sudic de Gaze. Cu toți am avut de înfruntat provocări energetice fără precedent în 2022: deficit de gaz sau lipsa unor surse de gaz la un preț accesibil, fluctuații ale prețului, turbulențe în piață. Aceste provocări au necesitat politici complexe și schimbări de reglementări. Gazul din Azerbaidjan, livrat prin Coridorul Sudic, a venit ca o plasă de siguranță pentru multe state din regiune”, a adăugat Iohannis.
De asemenea, asigurările date de Azerbaidjan, în mod personal de către președintele Aliyev, în ceea ce privește disponibilitatea gazului caspic pentru piața europeană, au oferit o atât de necesară stabilitate și predictabilitate într-o perioadă critică pentru piețe, a mai spus președintele nostru.
„Încheierea Memorandumului de Înțelegere asupra Parteneriatului Strategic în domeniul energiei, semnat de către Uniunea Europeană și Azerbaidjan în iulie 2022, deschide calea pentru consacrarea suplimentară a rolului Coridorului Sudic ca element esențial în strategia de diversificare a UE”, potrivit șefului țării.
Comentează pe FACEBOOK













