Klaus Iohannis a reacționat după moartea lui Mihail Gorbaciov. Președintele României a spus că Gorbaciov „a fost un lider care a înțeles cu înțelepciune că încheierea Războiului Rece a fost abordarea corectă”.
„Mihail Gorbaciov a fost un lider care a înţeles în mod înţelept că încheierea Războiului Rece este abordarea corectă. Actualul război purtat de Rusia împotriva Ucrainei, brutal, neprovocat şi nejustificat, este într-un contrast puternic cu moştenirea şi viziunea sa curajoasă pentru o lume paşnică”, a scris Iohannis, miercuri, pe Twitter.
Mikhail Gorbachev was a leader who wisely understood that ending the Cold War is the right approach. The current brutal, unprovoked and unjustified war of Russia against Ukraine is in stark contrast with his legacy and courageous vision of a peaceful world.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) August 31, 2022
Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991, a murit marți seara la vârsta de 91 de ani. Ultimul președinte sovietic a încheiat mai multe acorduri de reducere a înarmării cu Statele Unite și parteneriate cu puterile occidentale pentru a înlătura Cortina de Fier, care diviza Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, ceea ce a dus la reunificarea Germaniei.
Reformele introduse de el au dus la sfârșitul Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist rus și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
Comentează pe FACEBOOK














