UPDATE: Liderii sindicali au ieșit, marți după-amiază, de la discuțiile cu Iohannis.
„I-am prezentat problemele noastre. Cele două revendicări principale. A spus că emiterea unui acord normativ, ordonanță sau altceva nu se poate, dar se angajează în cazul în care se va accepta un acord, domnia sa îl va gira. Președintele a spus că oamenii sunt cei care vor decide. Azi și mâine îi consultăm. […] Mâine va fi grevă”.
„Oamenii decid dacă va fi credibil un asemenea acord”.
Întrebat dacă președintele le-a spus să oprească greva Simion Hancescu a dfeclarat: „Da, a sugerat să facem tot posibilul ca ea să înceteze, dar i-am explicat că nu noi decidem, ci oamenii”.
Nistor: „Acordul trebuie să fie făcut de șefii coaliției majoritare, pentru că este vorba despre un acord politic. În acordul respectiv trebuie sp fie prinsă grila de salarizare în care salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu pe economie”.
„Premierul își dorește acest lucru, dar mai departe este vorba despre ceea ce cred colegii noștri. Pentru prima dată, partidele politice au înțeles care sunt nemulțumirile existente în sistemul educațional. Și prima dată când președintele se implică în rezolvarea problemelor noastre. Ne vom consulta colegii în cursul acestei seri și vom veni cu răspunsurile lor”.
Stirea inițială
Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte, marţi, la discuţii pe protestatarii din educaţie, potrivit News.ro. Aproximativ 20.000 de profesori au mărșăluit prin București, din Piața Victoriei și până la Cotroceni. Proteste au loc și în Timișoara, Cluj și alte orașe.
Potrivit unor surse, președintele Klaus Iohannis ar urma să-i primească pe protestatari, după ce discuțiile de la Guvern au eșuat. Cei trei lideri sindicali nu au fost anunțați oficial, aflând de la jandarmi că vor fi primiți la Cotroceni. Ei nu știu la ce oră va avea loc discuția.
”Preşedintele are un rol major. Dacă vrea să detensioneze situaţia din ssistem va trebui să intervină în regim de urgenţă. Este rolul domniei sale de mediator”, a spus liderul Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor.
”Greva continuă”, a afirmat Simion Hăncescu, liderul FSLI.
”Astăzi, primul ministru ne-a promis că vor da memorandum publicat în Monitorul Oficial legat de acea grilă (de salarizare – n.r.). Am cerut răspicat, oamenii vor alt act normativ, ordonanţă de urgenţă, pentru că altfel nu au încredere. Iar legat de cererea noastră, şi anume de a se majora salariile aşa cum am cerut ieri, aplicarea art. 12 din 153, nu se acceptă. E vorba de o creştere de 20 la sută a salariilor”, a mai spus Simion Hăncescu, liderul FSLI.
Sindicaliştii au declarat că la discuţii s-au oferit prime de 4.000 de lei la personalul didactic şi de 1.500 de lei la cel nedidactic. Ideea privind emiterea unei OUG nu a fost acceptată.
Comentează pe FACEBOOK













