Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, dă asigurări că România a evitat recesiunea, iar acum nu se mai poate vorbi despre un asemenea risc. El a adăugat că toţi indicatorii cu putere de prognoză arată o revenire şi mai ales consumul.
Riscul de recesiune a fost pentru trimestrul întâi, spune Isărescu
Acesta a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă România se află în buza recesiunii.
„Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi. Toţi indicatorii cu putere de prognoză, cum se spune în terminologia de specialitate, arată o revenire şi mai ales consumul.”, a declarat Mugur Isărescu, potrivit News.ro.
El a fost întrebat despre faptul că ţările din regiune au avut recesiune, iar acolo a scăzut inflaţia mai rapid şi dacă pentru România nu a fost cumva un dezavantaj din acest punct de vedere.
„Nu este frica de recesiune. Este o analiză care sună cam aşa, în condiţii de recesiune în România nu ai cum să mai faci corecţie fiscală pentru că scad veniturile fiscale. Pentru o bancă centrală să apese tot timpul pe frână să oprească creşterea cererii să creezi o recesiune poate că e o soluţie în momente disperate miltoniană, că în momente disperate şi Milton Friedman spunea ”Apăsaţi pe frână”.
Dar el ştia, ştiţi cum zicea aşa, ca să intru în teorie, că numai banii contează. Pe când ceilalţi, neomonetarişti, şi banii contează. E formula celebră a unuia care a spus, un împuşcat, un om care a fost împuşcat nu poţi să spui că e numai o chestiune de balistică. A plecat glonţul şi a ajuns acolo. Nu.
E mai mult decât o chestiune de balistică. Cineva a tras cu puşca, l-a ochit, nu l-a ochit, a detonat, n-a detonat. Noi avem această abordare că nu putem să ieşim nici cu inflaţia mai bine dacă introducem economia în recesiune datorită faptului că problema fiscală este dominantă. Şi ea este şi sursă de inflaţie. Dacă deficitul se măreşte, se măreşte şi presiunea inflaţionistă. Nu ieşi din ea, decât cu o recesiune neputernică
şi, eventual, cu o criză. Nu avem aceste intenţii”, a precizat șeful Băncii Naționale a României.
Isărescu: Înseamnă criză nu numai financiară, înseamnă criză economică, socială, politică
Șeful BNR a mai declarat, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se împrumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este să opreşti finanţarea deficitului, deoarece acest lucru ar însemna un şoc teribil pentru economie şi pentru ţară. El a explicat că soluţia este să reduci deficitul fiscal şi pe partea de cheltuieli, şi pe partea de venituri.
„Aud discuţii în public că problema este faptul că Guvernul se împrumută. Ce înseamnă dacă Guvernul nu ar putea să se împrumute şi nu ar finanţa deficitul? Înseamnă criză nu numai financiară, înseamnă criză economică, criză socială, criză politică. Eu am trăit aceste evenimente în anii ‘90, când nu aveam nici datorie externă atunci sau era foarte mică şi umblam disperaţi să găsim bani ca să finanţăm deficitul bugetar care oricum era mai mic. Au fost ani extrem de grei”, a mai afirmat Mugur Isărescu.
El a explicat că soluţia nu este să fie oprită finanţarea deficitului.
„Soluţia nu este să opreşti finanţarea deficitului. Asta ar însemna un şoc teribil pentru economie şi pentru ţară. Soluţia este să reduci deficitul fiscal şi pe partea de cheltuieli, şi pe partea de venituri, în ambele părţi. Astea sunt opţiunile pe care trebuie să le facă Guvernul şi observaţi că se fac foarte greu. Încercăm în continuare să dăm inflaţia treptat în jos, nu bruscăm economia, nu apăsăm brutal pe frână, pe politica monetară, să nu creăm o recesiune pentru că asta ne mai trebuie într-un an electoral”, a mai transmis guvernatorul BNR.
Comentează pe
FACEBOOK