sâmbătă 17 ianuarie 2026

Justiția italiană, decizie favorabilă în cazul Zlotea

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Decizie favorabilă în cazul lui Marian Zlotea, fost europarlamentar, după ce justiția italiană a anulat mandatul de extrădare emis pe numele lui. Zlotea, acuzat de fapte de corupție, a fost condamnat în România la 8 ani și 6 luni de închisoare.

„Este, practic, un prim pas privind recunoașterea nevinovăției mele după ce în instanțele italiene am putut depune probe prin care mi-am demonstrat nevinovăția”, a spus fostul politician, după decizia Curții de Apel de la Bologna.

Acesta a depus, totodată, săptămâna aceasta, la Tribunalul București, o cerere de revizuire a deciziei definitive primite în România în care intenționează să prezinte o serie de probe care au fost refuzate în proces și prin care speră să-i convingă de această dată pe judecătorii români că decizia de condamnare la 8 ani și 6 luni de închisoarea fost „neîntemeiată și netemeinică”, caracterizând-o drept „eroare judiciară” dată fiind diferența față de decizia din prima instanță de doar doi ani cu suspendare a executării pedepsei, scrie gazetaonline.ro.

”Pe scurt, săptămâna trecută, Curtea de Apel de la Bologna a decis, definitiv și irevocabil, să anuleze mandatul de extrădare emis pe numele meu. Asta după ce procuratura generală italiană a depus recurs la decizia inițială. Pentru că judecătorii italieni au decis că cererea de recurs este neîntemeiată, au amendat procuratura generală cu 3.000 de euro amendă și achitarea cheltuielilor de judecată. Este, practic, un prim pas privind recunoașterea nevinovăției mele după ce în instanțele italiene am putut depune probe prin care mi-am demonstrat nevinovăția”, a declarat fostul europarlamentar pentru sursa citată.

Marian Zlotea a atacat decizia și la CEDO. De asemenea, el susține că în faza judecății de apel, a cerut ascultarea mai multor interceptări obținute de procurori în cursul urmăririi penale, interceptări care i-ar fi susținut nevinovăția dar care au fost refuzate de completul de jucători al Curții de Apel.

Un alt exemplu de încălcare a dreptului la apărare în cazul lui Zlotea ar fi și faptul că unele declarații ale unui martor, care îi erau favorabile acestuia, nu au fost consemnate în procesul verbal al ședinței.

„Vreau ca măcar în al doisprezecelea ceas să fie recunoscute abuzurile comise în acest dosar pentru că eventualele daune vor fi plătite de către statul român în ansamblu, nu de persoanele care le-au comis din anumite orgolii sau vendete personale. Am speranța că în justiție mai sunt magistrați pentru care primează respectul față de lege și dreptate și tocmai de aceea am depus o cerere de revizuire a verdictului”, a conchis Zlotea.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro