duminică 18 ianuarie 2026

Klaus Iohannis: Toți vrem pacea, dar nu oricum

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj pentru românii care vor să se încheie pacea în Ucraina cât mai repede, oricum, chiar și cu prețul pierderii unor teritorii de către ucraineni în favoarea Rusiei.

„E foarte ușor de înțeles de ce românii își doresc pacea, cu toții ne dorim pacea, dar pacea nu poate fi obținută cu orice cedare. Dacă în acest război se cedează prea ușor, toată arhitectura internațioanlă va dispărea, pentru că atunci și alții vor crede că e posibil să acapareze teritorii sau chiar state mai mici sau mai slabe din punct de vedere militar. Trebuie să vedem întreaga imagine. Arhitectura internațională, echilibrul global pe care l-am construit cu multe sacrificii după al Doilea Război Mondial e destinat unui echilibru rezonabil uman, corect. Toată lumea are dreptul să trăiască, și indivizii, și statele. Nu poate fi acceptat ca un stat mare și puternic să facă ce vrea pe glob. Și de aceea suntem de partea Ucrainei”, a spus șeful statului.

Iohannis a mai spus că nu poate decide nimeni peste capul ucrainenilor când, ce și cum să negocieze cu Rusia.

„Condițiile în care se poate negocia pacea vor fi găsite de cei implicați. Nu poate nimeni peste capul ucrainenilor să înceapă să spună cum se negociează pacea. Asta trebuie să facă ucrainenii și rușii să accepte. Cam aici suntem. Ajutorul pe care îl dăm Ucrainei îl dăm că suntem convinși că așa e corect și Ucraina trebuia să-și poată manifesta dreptul la libertate, suveranitate, intergitatea granițelor”, a precizat președintele României.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro