IPS Teodosie: la ortodocși „vine lumina”, la catolici Nu!

IPS Teodosie face noi afirmații controversate și spune că la ortodocși „vine lumina” și aghiazma se păstrează proaspătă, în timp ce la romano-catolici nu. „Nu. Noi suntem unitari în păstrarea tradițiilor”, a răspuns Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, informează Mediafax.

IPS Teodosie a spus: „Sunt cu aggiornamento. Biserica romano-catolică a renunțat la tradiția primară, dar am fost una. Ei au fost ortodocși. Au ieșit dintre noi ca să se deosebească de noi. Sigur, au luat alte practici, alte învățături, dar iată, noi avem un semn de la Dumnezeu, la noi lumina vine, la ei nu vine. La noi aghiazma este proaspătă și peste 10-20 de ani, la ei nu este”.

Arhiepiscopul Tomisului a afirmat, de asemenea că biserica romano-catolică „se dezvoltă pe orizontală”, în timp ce cea ortodoxă are „mai mult o afirmare pe verticală”: „Tot timpul avem chemarea Sfântului Duh. Că și la Liturghia catolică nu este chemat Sfântul Duh să prefacă darurile, Papa le trimite tuturor ca niște pișcoturi și toți primesc de acolo, cu centralizarea. Dar fiecare merge cu tradiția lui, noi ne respectăm, nu avem tensiuni, dar nu putem să avem comuniune decât în faptele bune”.

Întrebat de MEDIAFAX, preotul catolic Francisc Doboș a fost  spus că IPS Teodosie „este de o candoare și de o simpatie debordantă atunci când se referă la catolici: pișcotari fără lumină, cu aghiazmă învechită și cu Duhul Sfânt cam rătăcit. Nu ai cum să nu-l iubești. Păcat că Patriarhia Română a fost cam aspră cu Sfinția Sa”.

Comentează pe FACEBOOK