Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, reales zilele trecute lider al filialei județene a PSD, le-a raspuns dur protestatarilor moldoveni care s-au plâns că nu au infrastructura și că, în general, duc o viață mai proastă ca românii din alte regiuni ale țării.
„Când au fost vasluienii bogați, de i-am sărăcit noi?”, a întrebat Buzatu.
Liderul local al PSD a explicat și de ce județul la cârma căruia se află nu este sărac, așa cum adversarii săi politici lasă să se înțeleagă.scrie Vremea Nouă.
„Eu zic că noi, cei care suntem prezenți aici, și mulți alții care nu sunt, ne-am luptat ca să avem o guvernare bună, o viață decentă și cât este posibil să și prosperăm.
Una dintre temele preferate ale adversarilor noștri politici în timpul campaniei electorale a fost că PSD-ul a sărăcit Vasluiul.
Eu mă întreb de foarte multă vreme, cunoscând și situația economică a județului, când a fost acea perioadă în care vasluienii erau foarte bogați, se bucurau de cea mai mare prosperitate din țară și cum am făcut noi, cei care am fost votați de cele mai multe ori, de cea mai mare parte a locuitorilor județului Vaslui, să-i sărăcim?”, a declarat Dumitru Buzatu în prezența șefului PSD, Marcel Ciolacu.
„Să nu avem niciun fel de jenă pentru că nu am făcut niciun lucru rău”
„Probabil că este aici un reflex al mitului lui Hesiod, care susținea că, în trecut, într-un timp nedefinit, a existat o epocă de aur și toate lucrurile erau perfecte.
Pe măsură ce a trecut timpul, s-au degradat aceste situații și apoi a venit o epocă de argint, unde lucrurile au stat oleacă mai prost, pe urmă o epocă de cupru, și mai prost, iar acum suntem în epoca de fier și e rău de tot la noi.
Trebuie să ne desprindem de aceste stereotipii, să nu avem avem niciun fel de jenă pentru că nu am făcut niciun lucru rău, să vedem contribuția pe care a adus-o Partidul Social Democrat prin programele sale, beneficiile pe care vasluienii le-au avut de pe urma guvernării PSD”, a continuat președintele CJ Vaslui.
Comentează pe FACEBOOK