Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe, a lansat un atac public la adresa lui Ilie Bolojan. Acesta susține că România se află în a opta lună consecutivă de scădere a consumului și că situația economică reflectă efectele unor decizii guvernamentale care afectează puterea de cumpărare.
Câciu, despre Bolojan: „Acesta nu este un erou! Este un călău economic”
Într-o postare publicată pe Facebook, acesta afirmă că evoluția economică ar reprezenta „a opta lună consecutivă de distrugere a economiei și a puterii de cumpărare a oamenilor”, atribuind această situație deciziilor luate la nivel guvernamental. El susține că este nevoie de „o altă abordare economică pentru a ieși din dezastru”.
„A opta lună consecutivă de scădere a consumului!
Potrivit graficului prezentat de acesta, rata de creștere a consumului a fost pozitivă în primele luni: 3,4% în martie 2025, 2,8% în aprilie 2025, 2,8% în mai 2025, 2,6% în iunie 2025 și 3,5% în iulie 2025.
Începând din august 2025, valorile devin negative. Datele indicate în grafic arată -2,1% în august, -2,1% în septembrie, -4,1% în octombrie, -3,9% în noiembrie, -2,0% în decembrie 2025, -6,0% în ianuarie 2026, -5,9% în februarie 2026 și -3,2% în martie 2026.













