Airbnb începe să elimine apartamentele situate în blocuri cu „Bulina Roșie” de pe platformă
Gazdele care primesc notificarea au 14 zile pentru a transmite documente care să arate că proprietatea nu se află, în realitate, într-o clădire încadrată în această clasă sau că statutul imobilului s-a modificat între timp.
Printre documentele pe care Airbnb le-ar accepta pentru verificare se numără:
- extrasul de carte funciară;
- raportul de expertiză tehnică realizat de un expert autorizat;
- documente care atestă finalizarea lucrărilor de intervenție asupra clădirii;
- o confirmare din partea autorităților locale referitoare la situația imobilului.
Dacă proprietarul nu răspunde în termen sau nu poate prezenta documentele necesare, Airbnb îl informează că anunțul va fi eliminat de pe platformă, potrivit ATIP.
Un element important semnalat de ATIP este că certificatul de clasificare turistică nu este suficient pentru verificarea cerută de Airbnb.
Proprietarii riscă și amenzi de până la 10.000 de lei
Delistarea de pe Airbnb nu este singurul risc pentru proprietari.
Legea prevede că nerespectarea interdicției de închiriere a locuințelor din clădirile RsI constituie contravenție. Proprietarii care nu respectă prevederea pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.












