Manuscrisul Voynich: un mister medieval care încă sfidează știința
Manuscrisul Voynich– un text vechi de secole, scris într-o limbă pe care nimeni nu o înțelege, continuă să sfideze știința modernă. O nouă teorie ar putea explica, în sfârșit, cum a fost creat.
Scris în secolul al XV-lea într-un alfabet necunoscut și ilustrat cu imagini stranii de plante, diagrame astrologice și scene „biologice” greu de interpretat, documentul continuă să îi pună în dificultate pe lingviști, criptografi și istorici deopotrivă.
Un nou studiu vine însă cu o ipoteză inedită: textul ar fi putut fi generat cu ajutorul unui cifru bazat pe… cărți de joc și zaruri.
Cifrul poartă numele Naibbe, inspirat de un joc de cărți italian din secolul al XIV-lea, și a fost propus într-un studiu publicat în revista Cryptologia.
Deși metoda nu descifrează manuscrisul propriu-zis, ea oferă o explicație plauzibilă despre cum ar fi putut fi creat un text atât de coerent vizual, dar imposibil de tradus până acum.
Manuscrisul Voynich conține aproximativ 38.000 de „cuvinte” scrise sub formă de pictograme, care nu corespund niciunei limbi cunoscute.
În ciuda nenumăratelor analize, inclusiv a celor realizate cu ajutorul inteligenței artificiale și al învățării automate, nimeni nu a reușit să demonstreze în mod concludent ce anume spune textul — sau dacă spune ceva anume.
Autorul studiului, jurnalistul Michael Greshko, a explicat că ideea cifrului Naibbe i-a venit în timp ce documenta istoria manuscrisului Voynich. Scopul său nu a fost să spargă codul, ci să înțeleagă mecanismul care ar fi putut sta la baza apariției textului.
Folosind un sistem de transformare a limbilor obișnuite în simboluri, bazat pe aleatoriu controlat, Greshko a reușit să obțină un rezultat surprinzător de asemănător cu structura vizuală a manuscrisului.
Alegerea zarurilor și a cărților de joc nu a fost întâmplătoare. Metoda trebuia să fie realizabilă manual, cu instrumentele disponibile în Europa medievală.
Deși a luat în calcul și alte variante — precum extragerea unor jetoane dintr-un sac — Greshko a ajuns la concluzia că jocurile de cărți erau deja suficient de răspândite pentru a servi drept sursă de aleatoriu.
Manuscrisul își poartă numele după Wilfrid Voynich, colecționarul de cărți care l-a achiziționat în 1912 dintr-o colecție a unui colegiu iezuit de lângă Roma.
Astăzi, documentul este păstrat la Universitatea Yale și continuă să alimenteze teorii contradictorii. Una dintre cele mai populare susține că manuscrisul ar fi o farsă medievală elaborată — un text lipsit de sens, însoțit de imagini suficient de misterioase pentru a păcăli contemporanii.
Această ipoteză a câștigat teren în ultimii ani, pe fondul eșecurilor repetate de a descifra manuscrisul cu ajutorul tehnologiilor moderne.
Cu toate acestea, ideea că textul s-ar baza pe o limbă reală, mascată de un cifru complex, nu a fost abandonată. În acest context, cifrul Naibbe reprezintă una dintre cele mai apropiate încercări de a explica cum ar fi putut lua naștere un astfel de document, chiar dacă nu ne spune încă ce înseamnă el.
Deși metoda lui Greshko nu reproduce perfect toate particularitățile manuscrisului — precum frecvența exactă a cuvintelor sau poziția acestora în pagină — diferențele rămase ar putea oferi indicii importante pentru cercetări viitoare.
Până atunci, manuscrisul Voynich continuă să își păstreze secretele, balansând între genialitate criptografică, experiment artistic și una dintre cele mai elaborate enigme ale Evului Mediu.
Comentează pe FACEBOOK
