Marcel Ciolacu, premierul României, l-a atacat joi pe primarul general Nicușor Dan, anunțând modernizarea magistralei Berceni-Pipera „cu speranța unui primar care să poată gestiona metroul”.
Marcel Ciolacu: Nicușor Dan a recunoscut că nu e pregătit să preia metroul la Primărie
„Avem azi pe listă și o investiție foarte importantă pentru bucureșteni. Modernizăm cea mai aglomerată magistrală de metrou, Berceni – Pipera.
Este un proiect de aproape un miliard de lei, finanțat mai ales din bani europeni. Recent, Nicușor Dan a recunoscut că nu e pregătit să preia metroul la Primărie.
Sper ca, din iunie, Bucureștiul să aibă un primar capabil, care să convingă Guvernul că vrea și poate gestiona acest serviciu public esențial unei capitale europene”, a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
Nicușor Dan: Eu nu am încredere în Guvernul Marcel Ciolacu
În urmă cu două săptămâni, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat la Digi24, întrebat de ce a refuzat să preia metroul de la Ministerul Transporturilor, că nu are încredere într-un Guvern care nu a fost corect „cu subvenția la termie”.
„De principiu, ar fi bine ca Primăria să aibă și metroul, dar pentru asta trebuie să ai încredere în guvern. Eu n-am. Asta am experimentat în acești ani. N-am încredere în acest guvern și ca să câștigi încrederea trebuie să parcurgi un anumit timp – de exemplu, am avut o creștere foarte mare de preț la gaz în 2022, la toată energia în general, și am spus încă de la sfârșitul anului 2021 că o să avem o probleme de buget cu subvenția la termie.
M-am rugat tot anul 2022 de guvern. (…) Celelalte localități au primit 800 milioane de lei și foarte bine că au primit să treacă peste probleme, noi am primit 6 milioane. Știind că avem și decuparea cu sectoarele care nu contribuie la subvenție și că am avut nevoie nu am primit acest ajutor. Ne-am rugat un an întreg și până la urmă ni s-a dat oportunitatea nu să luăm de la guvern, ci să ne împrumutăm până la sfârșitul anului. Când guvernul de tratează în felul ăsta, exact în perioada când ceream, când spuneam că nu o să avem bani să plătim termia, venea și domnul Grindeanu și zicea„ ia metroul”. N-ar fi fost serios să facem lucrul ăsta, nu poți să lucrezi în felul ăsta. Ar fi iresponsabil din partea mea să iau obligație de plată a unei subvenții în plus la metrou pe un buget pe care nu avem o garanție că îl gestionăm”.
CITITI SI: Ciolacu, în campanie de imagine: După metrou, merge cu avionul de linie
Comentează pe FACEBOOK