Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Cei doi lideri au susținut declarații comune de presă. Viktor Orban a anunțat că o decizie finală privind intrarea României cu granițele terestre în Schengen va fi luată în 12 decembrie la Consiliul JAI, iar premierul Marcel Ciolacu a declarat că ”România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025”, scrie g4media.
Declarații Viktor Orban:
Au loc la Budapesta negocieri importante, miniștrii de Interne din România, Bulgaria, Austria și Ungaria discută pe tema aderării la Schengen cu granițele terestre. Ungaria deține președinția rotativă a UE
La București am convenit că președinția ungară trebuie să fie folosită pentru a urgenta aderarea României la Schengen. Eu i-am promis domnului premier acest lucru, pentru că situația actuală e inustă față de România. Eu am văzut că România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a deveni membru deplin Schengen
Am convenit ca toate cele patru țări (România, Bulgaria, Austria și Ungaria – n.red.) vom conlucra ca de la 1 ianuarie România să devină membru Schengen terestru
Decizia – pentru care e nevoie de unanimitate – se va lua la Bruxelles pe 12 decembrie, unde președinția ungară a Consiliului UE va depune un memoriu în acest sens. Decizia formală va fi luată de miniștrii de Interne
Budapesta va fi vestită pentru că și ultima barieră a fost înlăturată aici
De la 1 ianuarie încolo dacă voi merge cu mașina la domnul premier, nu voi mai fi oprit la graniță
Este injust și nedemn ca România să nu fie membru Schengen. Odată cu aderarea se vor deschide granițele
Mulțumesc UDMR pentru munca depusă în vederea aderării României la spațiul Schengen
Declarații Marcel Ciolacu:
Data trecută când a fost la București, dl Orban a citat dintr-un film celebru și a spus că ”Suntem la începutul unei frumoase prietenii”
Acum, România și Ungaria colaborează atât pe dosare bilaterale, cât și pe dosarele din UE
Îi mulțumesc în mod deosebit premierului Viktor Orban pentru munca constantă legată de aderarea României la Schengen
Românii au simțit deja beneficiile intrării parțiale în Spațiul Schengen. Creșterea economică românească și ungurească se va simți și mai bine
Am ajuns la un acord la nivelul miniștrilor de Interne din cele patru state implicate
România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025
Am discutat cu premierul Orban despre situația din Ucraina. Dincolo de război, vedem atacul asupra infrastructurii energetice. Important e să vorbim pe o singură voce și să transmitem mesajul comun că trebuie o implicare din partea noastră
Se poate conta pe România ca partener important în regiune.
În ce privește noua realitate strategică, am avut o convorbire cu președintele Trump. E important ca de anul viitor să lucrăm pragmatic pentru un sentiment în societate bazat pe faptul că liderii sunt concentrați pe soluții
Îi mulțumesc prietenului și partenerului meu, Kelemen Hunor, pentru implicarea directă ca un liant între noi doi