Mario Iorgulescu a oferit primul interviu la trei ani după teribilul accident de maşină din 2019, când un tânăr, tatăl a doi copii, a murit pe loc. Spune că se află în Italia, internat la pshihiatrie, și că „preferam să fiu la pârnaie”.
”Sunt în Italia, într-o clinică psihiatrică. Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, abia pot să stau. Sunt înconjurat, aici, de oameni cu probleme psihice. Nu am cu cine să vorbesc, am momente când o iau razna”, spuen Iorgulescu Jr. pentru Fanatik.
„Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici. Fac terapie tot timpul, medicamentație, mă ajută să stau pe linia de plutire, dar tot nu e bine. Mi se agravează constant situația.
Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România… Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni”, a mai spus Mario Iorgulescu, relatează fanatik.ro.
”Victima era și ea drogată. Actele le are și avocatul meu. Dar acum nu pot vorbi cu el, nu am numărul lui și sunt certat cu ai mei. Cu tata nu mai vorbesc de vreo două luni, iar cu mama m-am certat aseară. Mă tot cert cu ei de trei ani de zile, în fiecare zi aproape. Nu merg lucrurile între noi”, a declarat Mario Iorgulescu.
”Am plâns un an și jumătate, în fiecare, zi, în hohote (…) Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Vreau să le spun întâi condoleanțe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai și greșesc”, a mai precizat fiul lui Gino Iorgulescu.
De asemenea, Mario susține că nu vrea să se întoarcă în România. ”Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, a precizat el.
Comentează pe FACEBOOK













