Tocmai ce am văzut știrea că fostul ministru al Culturii, actorul George Ivașcu, a luat frâiele Masoneriei din România și m-am trezit săgetat de o revelație. Niciodată nu am reușit să-i înțeleg pe băieții ăștia care se îmbracă în halate și șorțulețe stranii, orăcăie tot soiul de jurăminte solemne și fac pe importanții în niște ritualuri ce mie îmi lasă impresia că nu prea au avut jucării când au fost mici. Însă m-am ferit mereu să-i judec, pe principiul că fiecare e liber să facă ce-l taie capul în ograda proprie. Că doar așa e în democrație!
Revelația de care vă vorbeam se leagă fix de ograda descrisă mai sus. Coincidențe stranii fac să vedem tot mai des că micuții ăștia cu șorțulețe sunt mereu prezenți în funcții publice importante, în Guvern, în Parlament, prin marile companii și chiar îngroașă rândurile purtătorilor de robe. Nu mă refer la recuzita lor haioasă, ci la robele din sistemul de justiție, acolo unde la butoane sunt cei ce împart dreptatea pe pământ. Ca să nu mă dau după cireș și să mă fac că nu vreau să spun ceea ce tocmai afirm: masonii orbitează tot mai frecvent în jurul banilor și puterii.
Ca să înțelegeți mai exact la ce mă refer, vă spun cu subiect și predicat că toată încrengătura de la Unifarm, de exemplu, era una masonică. Tot cașcavalul de aproape 1 miliard de euro, ce a fost tocat în pandemie, a fost dispecerat de niște băieți care se îmbracă în șorțulețe, se gherăie prin palme când se văd și își dau aere oculte. Aceleași îmbârligături le găsim prin sistemul bancar, sanitar, academic, în politică, ba chiar și prin presă. Micuții cu șorțulețe se trag unii pe alții, își țin spatele la combinații, se acoperă și se ajută, scopul final fiind acela de a controla resursa financiară. N-aș avea nicio secundă vreo problemă cu asta, atâta vreme cât resursa asta financiară ar fi una eminamente privată. Pe banii săi, fiecare e liber să facă ce vrea. Ce facem însă când oculta cu pricina vrea să se dedulcească la banul public?!
Niciodată până acum, apartenența la masonerie nu a fost prevăzută în vreun fel în legislație. Avem declarații de interese, incompatibilități, criterii de accedere la anumite funcții bazate pe studii, interdicții ce vizează apartenența la serviciile secrete, dar despre masonerie nu suflă nimeni o vorbă. Omerta funcționează de minune în acest caz.
Haideți să luăm o situație ipotetică, despre care sunt convins că a existat sau există și în viața reală. Doi „frățiori” masoni care împart aceeași lojă: unul e mare procuror la DNA, celălalt prosper om de afaceri. Ultimul i se plânge fratelui despre concurența acerbă și luptele economice pe care le are cu un rival în business. După câteva luni, rivalului i se face un dosar penal, știrea face ocolul televiziunilor, reputația sa bancară ajunge la piciorul broaștei și întreaga sa afacere scârțâie din toți rărunchii. Să presupunem și că dosarul este până la urmă închis, așa cum s-a tot întâmplat, din lipsă de probe. Cât de legală sau morală poate fi în asemenea caz asocierea masonică a primilor?! Stă ea în picioare, în eventualitatea unei recuzări sau incompatibilități?! Vă spun eu că NU! Legea nu zice nimic!
Aceeași lege înfierează însă o mulțime de alte grupuri și asocieri din jurul nostru. Și nu mă refer doar la grupările de crimă organizată. Sunt apartenențe și incompatibilități care țip indivizii departe de anumite funcții și poziții. Ceea ce e, până la urmă corect. La fel, încălcări ale acestor interdicții, găsim cu duiumul. Povestea cu acoperiții din politică sau presă e cel mai bun exemplu. Deși nu e legal sau moral, breslele cu pricina mustesc de oameni infiltrați de servicii. Dar măcar există prevederi legale care înfierează asta, iar când sunt prinși, cei care încalcă legea sunt sancționați.
De ce nu a legalizat nimeni masonii până acum?! Grea întrebare. Poate or fi deja prea mulți la butoane și nu sunt proști să-și facă singuri rău. Sau poate au în mrejele lor exact persoanele cheie pe care le influențează sau șantajează. Oricum ar fi, mă întreb și eu, jurnalistic, dacă nu ar fi corect să stabilim ca „șorțulețul” să fie condiție de admitere pentru anumite funcții publice sau criteriu eliminatoriu când e vorba de banul public. Măcar așa am ști și noi, „fraierii” de pe margine, cum stă treaba și cum să ne organizăm înscrierea în lumea bună… Promit să-mi cumpăr o colecție întreagă de echere și compasuri de cum se întâmplă asta!
Comentează pe FACEBOOK
