joi 12 decembrie 2024

Min. Finanțelor: Reducerile de cheltuieli, un subiect sensibil în ţara noastră

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că reducerile de cheltuieli, într-un an electoral, „sunt un subiect sensibil în țara noastră”. Boloș a apreciat că un regim de reduceri bugetare anuale echivalente cu 0,5% din PIB, conform noilor reguli fiscale ale UE, reprezintă o provocare „foarte dificilă”. Cel mai probabil România va avea nevoie de cei şapte ani prevăzuţi de cadrul fiscal pentru a reduce deficitul bugetar până la 3% din PIB, de la un nivel de 5% din PIB prognozat pentru acest an, un ritm mai lent decât se preconiza iniţial.

„Pur şi simplu nu ştiu dacă o ajustare mai importantă este posibilă pentru noi. Este un an electoral, iar reducerile de cheltuieli sunt un subiect sensibil în ţara noastră„, a spus Marcel Boloş pentru sursa citată, scrie Agerpres.

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat două majorări de pensii pentru acest an precum şi salarii mai mari pentru profesori şi este posibil să se confrunte cu presiuni vizând majorarea salariilor şi din partea personalului de sănătate şi poliţie, ceea ce ar însemna noi cheltuieli. Cu toate acestea, Marcel Boloş afirmă că veniturile din taxe vor fi majorate în acest an graţie măsurilor de combatere a fraudelor fiscale şi îmbunătăţirii colectării veniturilor prin implementarea tehnologiei digitale.

„Am vorbit cu agenţiile de rating care ne-au avertizat cu privire la majorările de cheltuieli publice în contextul mai larg al unui an electoral. Le-am îndemnat să ia în calcul punctele tari ale României în comparaţie cu ţările care beneficiază de un rating similar, precum nivelul ridicat al investiţiilor şi datoria publică scăzută”, a precizat ministrul Finanţelor.

Amintim că, anul trecut, România nu a reuşit să ţină sub control deficitul public, care a ajuns la 5,7% din PIB faţă de ţinta iniţială de 4,4% din PIB.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro