Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, fost ofițer “Doi ș’un sfert”,lovește din nou, întrebat cât va costa mielul de Paște.
„Fix exact cât o să plătim pe el. În momentul de faţă mieii sunt vii, nu au fost sacrificaţi şi nu putem să le stabilim preţul în viu la momentul la care discutăm. În funcţie de cererea şi oferta care va exista pe piaţă, se va regla şi preţul”, a declarat Adrian Chesnoiu, după ședința de Guvern, potrivit defapt.ro.
Zilele trecute el a avut o declarație la fel de halucinantă, când încerca să explice faptul că mulți cetățeni români s-au înghesuit să cumpere ulei.
„Aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat vizavi de o anumită reacţie emoţională, poate pe undeva firească, ţinând cont că e o stare emotivă şi a crescut în societate acest stimul, ca urmare a crizei din Ucraina şi am avut foarte multe intervenţii prin care i-am asigurat pe români şi îi asigur încă o dată că România are stocurile necesare de ulei, astfel încât să ne asigurăm necesarul până la noua recoltă”, a spus ministrul Agriculturii, după o şedinţă cu producătorii de ulei, dar şi cu distribuitorii.
Comentează pe FACEBOOK













